„Recunosc că m-a lovit o dată. Și ce? M-a lovit pentru că merităm. Vă spun eu: niciun părinte nu și-ar dori să nu primească respect după atâtea sacrificii și eforturi pentru copilul său. Asta am făcut eu, m-am comportat iresponsabil și tatăl meu a avut un moment de rătăcire pe care orice părinte sunt sigură că l-a avut. M-am speriat, recunosc, dar știu că regretă ce a făcut și mă iubește la fel de mult cât îl iubesc eu!” Așa povestește tânăra de 16 ani Andrada Surdeanu momentul în care tatăl i-a spart nasul, chiar pe terenul de tenis, în timpul unei competiții din Israel. Copilul crede că a meritat pe deplin pedeapsa: doar pierduse un meci, nu? Și nu numai că-l pierduse, dar nici măcar nu–și dăduse toată silința…
Fata este speriată și e de înțeles acest lucru. Adolescenta își reproșează întregul incident și consecințele: dacă ar fi muncit mai mult, dacă și-ar fi dat străduința, dacă ar fi găsit o cale să-și învingă adversara… Poate că tăticul ar fi fost mulțumit, poate că n-ar mai fi avut motiv să se supere, poate că n-ar mai fi lovit-o, poate că…
Mama, Alina, este și ea de înțeles. E, la rândul ei, înspăimântată, își vrea soțul înapoi și vrea să se sfârșească acest coșmar. În interviul acordat pentru sportnews.ro, Alina îi acuză pe polițiștii din Israel. A auzit că procurorul e pornit rău, intenționează să facă un caz, să-l dea exemplu tocmai pe soțul său! Doamna Surdeanu știe că acolo legea e aspră cu astfel de nimicuri. Până la urmă, ce mare lucru i-a făcut fetei? I-a tras doar o palmă. El e de vină că fetița e mai sensibilă la nas? Să-l aducă acasă, să-l judece după legile din România! Aici știm noi cum se tratează astfel de momente de rătăcire pe care, vorba Andradei, orice părinte le-a avut. Păi, numai cine nu e părinte nu îl înțelege pe domnul Surdeanu, nu?
Un oficial al clubului constănțean unde este legitimată fata de 16 ani crede și el că s-a făcut din țânțar armăsar: ce mare lucru s-a întâmplat, până la urmă? A murit cineva? Nimeni nu moare dintr-o palmă!
Ne place sau nu, asta este România. E locul unde bătaia e ruptă din rai, unde expresia „eu te-am făcut, eu te omor” dă pe dinafară de conținut, unde o etnie întreagă își căsătorește copiii de la 5 ani fără să se scandalizeze cineva, unde poliția se oprește la ușă în cazurile de violență domestică pentru că „nu ne băgăm în casa omului”. Fetița, dar și mama garantează că e pentru prima oară când tatăl a ridicat mâna. E foarte posibil să fie așa. În același timp, adolescenta consideră că e firesc ca părintele s-o bată, că eforturile familiei ar trebui răsplătite cu victorii și, când nu se întâmplă așa, bătaia e bine-meritată. Toți cei din jur par de aceeași părere.
Să nu ne amăgim: sunt foarte multe Andrade în România. Fetițe care, la rândul lor, când vor crește, vor considera că e dreptul capului de familie să-i impulsioneze pe ceilalți cu palma și pumnul. E o cultură a violenței pe care nici măcar n-o mai sesizăm.
În „Crimă și pedeapsă”, studentul Raskolnikov are un vis în care se făcea că o mulțime mare de oameni stătea roată în jurul unui căruțaș care-și bătea calul cu o rangă de fier. Individul dădea și dădea și dădea, calul înhămat, fără apărare, se zbătea zadarnic, urlând înfiorător. Până când țeava a sfărâmat șira spinării animalului, sub privirile mulțimii spectatoare. În carte, calul era conștiința pe care și-o ucidea criminalul. În România, scena o puteți lua ca atare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER