Au mai rămas 5 zile până la primul meci al naționalei de la Euro 2014 cu Norvegia, iar lumea handbalului din România este deja conectată la importanța acestui eveniment. Obișnuită să ducă marile bătălii din arenă, Luminița Huțupan-Dinu (43 ani) se află într-o postură relativ nouă: să urmărească turneul final de acasă. Fostul mare portar al naționalei face însă o promisiune înaintea Campionatului European: „Voi fi în tribune dacă România ajunge în semifinale”.
Luminița Huțupan-Dinu a fost cel mai mare portar al României în handbalul feminin, astfel că orice părere în domeniu emisă de fosta componentă a naționalei are greutate. Cum se prezintă naționala înaintea turneului final, care sunt punctele forte ale echipei lui Tadici, cum se aborda un joc cu Norvegia în urmă cu câțiva ani și ce șanse are România la Debrecen, citiți din interviul pe care l-a acordat Luminița Huțupan pentru ProSport.
Luminița Huțupan-Dinu a fost cel mai bun portar al Campionatului Mondial din 2005, când România a câștigat medalia de argint. Handbalista a fost prezentă și la singura medalie obținută de tricolore la Euro, în 2010, în calitate de antrenor secund al lui Radu Voina. În prezent, Huțupan este antrenor cu portarii la CN de Excelență de la Rm. Vâlcea și antrenor secund la naționala de junioare.
Lumi, cum apreciezi grupa din care face parte România la Euro? Cred că avem șanse mai mari cu Norvegia, nordicele au mai scăzut puțin ca nivel după Jocurile Olimpice de la Londra, le-am văzut și la turneul din Danemarca. Nu mai sunt surorile Lunde, Tonje Larsen, Snoerregren, dar asta nu înseamnă și că totul se rezolvă de la sine. Din punctul meu de vedere va fi mai greu cu Danemarca, este mai în formă. Revenirea lui Pitlyck a readus această națională în prim-plan, dar le-am bătut noi la ele acasă, în urmă cu patru ani, așa că orice este posibil.
Până unde crezi că poate ajunge România la acest Campionat European? Cu moralul ridicat după meciurile câștigate în Germania și cu un succes în fața Norvegiei putem ajunge cât mai sus. A venit momentul să facem din nou un rezultat important, din 2010 (n.r. medalia de bronz obținută la Euro) n-am mai reușit acest lucru.
Cum percepi actuala echipă națională? Cristina a venit cu un mare atu la echipa națională, a dat impuls echipei prin evoluțiile ei din Germania, și parcă jocul se leagă altfel. Alice (n.r. Ardean), Paula sunt în formă, trebuie să vedem și lucrurile bune, să fim bucuroși că avem ocazia să vedem această reprezentativă la un Campionat European.
Și față de 2013… Echipa pare mai solidă decât în 2013, atât ca acoperire pe posturi, cât și ca atmosferă.
Ai fost obișnuită să fii în teren în astfel de ocazii. Nu-ți este greu să urmărești acum de acasă? Mi-aș fi dorit să fiu și acum pe teren, dar a trecut timpul meu. Dar dacă fetele intră în primele „4”, voi fi în tribune. Aș fi ajuns și mai devreme, dar sunt la lot de miercuri (n.r. Luminița este antrenor secund la lotul național de junioare), mai am și fetița la grădiniță (n.r. Ștefania, 4 ani și jumătate)
Îți mai aduci aminte de meciul cu Norvegia din 2008, de la JO din Beijing (n.r. România a pierdut cu 24-23, iar ulterior tot visul echipei s-a prăbușit. În schimb, Norvegia a câștigat grupa în dauna tricolorelor și apoi și titlul olimpic)? Am suferit mult, dar toate s-au dus.
Norvegia? „Au tot două mâini, tot două picioare”
Norvegia a fost mereu pentru voi una din principalele adversare. Exista o teamă, emoții în plus când urma să întâlniți această reprezentativă? Ne montam foarte bine în vestiar. Ne spuneam: „Dar cine sunt ele? Au tot două mâini, două picioare ca și noi, doar nu au ele șapte capete. Dacă ți-e frică de > sau de > nu te mai prezinți la meci”. Important este ca după o ratare, să avem puterea să ne ridicăm. Ați văzut cum sunt nordicele? Și când ratează, ele râd. Un meci se termină în minutul 60. Mica, Alice, Paula, cu experiența lor, sper să le tragă și pe cele mici după ele. Contează să ai pe cineva în spate, câteva cuvinte te pot ridica.
Ce mesaj le transmiți fetelor? Numai rezultatele ne țin de suflet. Multă baftă, sunt cu ochii pe voi! Sunt convinsă că fetele sunt foarte motivate, sunt multe jucătoare cu copii acasă. Toate se gândesc să vină cu o bucurie acasă de sărbători, după ce au stat atâta timp în cantonament. Și eu am lăsat un copil de 7 luni acasă și știu ce înseamnă acest lucru. Pentru copil faci sacrificii.
În echipa României sunt cinci mămici: Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu, Oana Bondar, Georgiana Ciuciulete, Valentina Ardean
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER