Regulamentul e de partea echipei lui Becali. Schimbarea numelui nu atrage excluderea din cupele europene și nu influențează procesul de licențiere

Regulamentul e de partea echipei lui Becali. Schimbarea numelui nu atrage excluderea din cupele europene și nu influențează procesul de licențiere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia de miercuri a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care Ministerul Apărării Naționale a câștigat dreptul de folosire a mărcii „Steaua„, a născut multe discuții și întrebări. Una dintre cele mai dezbătute teme a fost cea referitoare la dreptul Stelei de participare în competițiile europene dacă echipa va fi obligată să își schimbe actuala denumire.

Conform statutului UEFA, „orice modificare de formă juridică sau structură este considerată a fi o întrerupere la statutul de membru al UEFA și, prin urmare, trebuie să treacă trei ani înainte ca un club să poate aplica din nou pentru o licență UEFA”. Dacă Steaua își schimbă numele, ar putea încălca „regula celor trei ani”, însă și aceasta are excepții.

Departamentul juridic al FRF a răspuns unei solicitări făcute de ProSport, menționând că o schimbare de nume nu influențează dreptul Stelei de a participa în competiții: „Steaua București SA este o persoană juridică, membru afiliat al FRF și participant în Liga 1. Faptul că această persoană juridică a pierdut o marcă pe care o avea înregistrată la OSIM și, prin urmare, este posibil să-și schimbe denumirea, nu are absolut niciun fel de influență cu privire la drepturile de participare în competiții ale acestei persoane juridice. Drepturile de participare în competițiile interne și internaționale depind de meritul sportiv al unui club și nu de denumirea persoanei juridice”.

Concluzia trasă din punctul de vedere al FRF este corectă, chiar dacă acesta menționează ca factor decisiv „meritul sportiv”, criteriu ce nu a fost aplicat în alte situații din trecut. Totuși, fanii Stelei nu au de ce să se teamă. Articolul 11 din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar definește solicitantul de licență și explică, de asemenea, cazurile care încalcă „regula celor trei ani” și care duc astfel la întreruperea continuității calității de membru afiliat. Dacă modificările nu sunt făcute în scopul facilitării obținerii licenței, cum ar fi în cazul Stelei, echipa poate evolua în continuare în competițiile organizare de UEFA.

Duru: „În situația în care un club își schimbă denumirea, comisiile de licențiere vor analiza dacă prin această modificare s-a «facilitat accesul într-un eșalon competițional superior celui în care are dreptul sportiv să activeze clubul în cauză»”

Contactat de ProSport, Viorel Duru, directorul Departamentului de licențiere din cadrul FRF, a explicat cum se interpretează Articolul 11 din regulamentul de licențiere și a confirmat că Steaua nu riscă să fie exclusă din cupele europene dacă își schimbă numele:  „În situația în care un club își schimbă denumirea, comisiile de licențiere vor analiza dacă prin această modificare s-a «facilitat accesul într-un eșalon competițional superior celui în care are dreptul sportiv să activeze clubul în cauză». Principiul care trebuie verificat este dacă s-a obținut unui loc într-o competiție la care clubul nu s-a calificat pe merit sportiv. Cum eventuala schimbare a denumirii clubului Steaua București ar putea fi decisă de o instanță competentă, prevederea de la Articolul 11 din Regulamentul național de licențiere a cluburilor nu ar putea fi interpretată ca o întrerupere a continuității calității de membru afiliat al FRF pentru că modificarea denumirii nu ar putea facilita obținerea unui loc într-o competiție superioară Ligii 1, acesta fiind competiția internă de top din România care oferă locuri eligibile în competițiile de club UEFA”.


Articolul 11 din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, publicat pe site-ul Federației Române de Fotbal

De asemenea, Viorel Duru a explicat că: „chestiunea verificarii continuității calității de membru afiliat este o aplicare a prinicipiilor promovării/retrogradării și integrității morale a competițiilor. Aceste principii sunt enunțate în toate statutele FIFA, UEFA și FRF”. Directorul Departamentului de licențiere din cadrul FRF face referire la articolul 70 din statutul FRF, unde se precizează că este interzisă orice modificare în scopul facilitării primirii licenței în detrimentul integrității competiției.  

Articolul 70 din Statutul Federației Române de Fotbal, publicat pe site-ul frf.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×