UPDATE De ce a postat Nadia luni o poză cu Obama realizată în luna iulie. Explicația „Zeiței de la Montreal”

Redactor:
Andru Nenciu
UPDATE De ce a postat Nadia luni o poză cu Obama realizată în luna iulie. Explicația
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Nadia Comăneci a surprins ieri seară, când a postat pe pagina oficială de facebook și pe twitter o fotografie înfățișând-o la Casa Albă, alături de președintele Barack Obama. Deși inițial s-a crezut că  imaginea e de actualitate, pentru că „Zeița” își obișnuise fanii cu un „jurnal” updatat constant, fotografia fusese realizată în luna iulie! „Nadia a postat poza ieri pentru că abia ieri a primit-o de la Casa Albă. De aici a survenit confuzia”, a declarat pentru ProSport un apropiat al campioanei olimpice.


Nadia Comăneci și soțul său, fostul gimnast Bart Connor, au fost primiți la Casa Albă de Barack Obama, președintele Statelor Unite, și de soția acestuia, Michelle

Întâlnirea dintre „Zeița de la Montreal” și Obama a fost prilejuită de sărbătorirea evenimentului Special Olympics, care va fi găzduit în 2015 de Los Angeles, începând cu 25 iulie. Competiția, inaugurată în 1968, la Chicago, e dedicată sportivilor cu dizabilități intelectuale, e recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional, dar e diferită de Jocurile Paralimpice, eveniment ce se defășoară la puțin timp după terminarea fiecărei ediții a JO.

„Ce onoare imensă să fiu la Casa Albă, pentru a sărbători Special Olympics”, a scris Nadia pe pagina sa de facebook. Fosta mare gimnastă e prietenă de peste 10 ani cu Michelle Obama, prima doamnă a Statelor Unite, cele două fiind implicate în diverse proiecte. În 2012, la reuniunea Comitetului Olimpic American de la Dallas, Michelle Obama a ținut un discurs motivațional pentru sportivii ce aveau să reprezinte SUA la ediția londoneză, iar alocuțiunea sa a fost centrată și pe câteva personalități ale sportului mondial. „Una dintre cele mai fericite amintiri ale copilărilei mele datează de la Jocurile Olimpice. Stăteam în fața televizorului, apludându-le pe Mary Lou și Nadia, pe Carl Lewis… Eram inspirată de acești sportivi. Și pe măsură ce priveam cât de rapizi, cât de grațioși sunt, visam că poate într-o zi, dacă voi munci mult, și eu voi realiza ceva important”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×