Edward Glazer, unul dintre cei șase copii ai lui Malcom Glazer, fostul proprietar al clubului Manchester United, a anunțat că va vinde trei milioane dintre acțiunile grupării, în schimbul cărora ar putea primi 28,7 milioane de lire sterline (circa 36,5 milioane de euro), informează BBC.
După moartea lui Malcom Glazer, cei șase copii ai omului de afaceri au primit câte 15 la sută din acțiunile clubului, diferența de zece procente fiind listată la Bursa din New York.
Potrivit sursei citate, vânzarea acțiunilor s-ar putea finaliza până la sfârșitul săptămânii.
Cele trei milioane de acțiuni ar reprezenta 2 la sută din club și 15 procente din partea lui Edward Glazer. În urma vânzării, familia Glazer ar urma să dețină aproximativ 80 la sută din clubul englez, deși va păstra 95 la sută dintre drepturile de vot.
Edward Glazer, care este copreședinte al echipei de fotbal american Tampa Bay Buccaneers și copreședinte al Fundației Familia Glazer, va folosi banii pentru o investiție personală în imobiliare.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER