Moment unic pe un teren de fotbal. Joao Contreras nu spune multe deocamdată din punct de vedere al calităților fotbalistice, dar a devenit cunoscut în toată lumea grație incidentului în care a fost impicat. Aproape de tragedie, acesta s-a transformat în erou pe rețele de socializare și în media, unul dintre ziarele din Peru titrând chiar „Omul, mai puternic decât natura”.
Concret, Joao Contreras a fost la doar un pas de moarte, după ce un fulger l-a lovit chiar înainte de startul celei de-a doua reprize a partidei din Cupa Peru, dintre Aguila și Union Fuerza Minera. Fotbalistul a suferit arsuri de gradul doi, dar doctorii i-au acordat primul ajutor în timp util și acum se află în afara oricărui pericol, la spital.
Colegii s-au speriat văzându-l pe Contreras inert, dar medicii l-au „adus la viață”
Descărcările electrice de la partida mai sus amintită nu l-au afectat doar pe Contreras, câțiva fani și unul dintre tușieri necesitând la rândul lor îngrijiri medicale.
Altfel, de notat că partida a fost întreruptă imediat după incidentul în care a fost implicat Joao Contreras, centralul considerând că fotbaliștii se află într-un real pericol. În tur, Union Fuerza Minera se impusese cu 6-3, în timp ce scorul din retur, la pauză, era 1-1.
Vezi mai jos imaginile cu Joao Contreras lovit de fulger
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER