Astra a trimis-o pe Salzburg în istorie. Record de goluri în grupele unei competiții europene. Austriecii le-au depășit pe United, Real și Barcelona

Astra a trimis-o pe Salzburg în istorie. Record  de goluri în grupele unei competiții europene. Austriecii le-au depășit pe United, Real și Barcelona
  • Publicat:
  • Actualizat:

Golul lui Kevin Kampl din minutul 90, cel care a stabilit scorul final de 5-1 în favoarea echipei FC Salzburg, în partida de pe teren propriu împotriva Astrei, de joi seară, a stabilit un record inedit.

Echipa austriacă a devenit, astfel, primul club din istorie care înscrie 21 de goluri în grupele unei competiții europene, fie ea Europa League sau Champions League. Precedentul record era de 20 de goluri și fusese realizat în grupele UEFA Champions League, de către trei echipe diferite: Manchester United (1998-1999), Barcelona (2011-2012) și Real Madrid (2013-2014).

În Europa League, recordul era de 18 goluri și era împărțit tot între trei cluburi: Zenit și ȚSKA Moscova (ambele în 2010-2011) și Anderlecht (2011-2012).

Mai jos, puteți vedea un top 10 al echipelor care au înscris de cele mai multe ori în grupele unei competiții europene:

1.FC Salzburg – grupa D Europa League, sezonul 2014-2015 (21 de goluri)

Clasament:

  1. FC Salzburg       6    5     1     0     21-8     16 puncte
  2. Celtic Glasgow            6    2    2      2     10-11    8 puncte
  3. Dinamo Zagreb           6    2    0      4     12-15    6 puncte
  4. Astra Giurgiu               6    1    1      4      6-15     4 puncte
  • FC Salzburg – Celtic 2-2 (Alan 36, Soriano 78 / Wakaso 14, Borwn 60)
  • Astra Giurgiu – FC Salzburg 1-2 (Seto 15 / Kampl 36, Soriano 42)
  • FC Salzburg – Dinamo Zagreb 4-2 (Alan 14, 45, 52, Ramalho 49 / Ademi 81, Henriquez 89)
  • Dinamo Zagreb – FC Salzburg 1-5 (Henriquez 60 / Soriano 40, 64, 85, Kampl 59, Bruno 72)
  • Celtic – FC Salzburg 1-3 (Johansen 30 / Alan 8, 13, Keita 90+2)
  • FC Salzburg – Astra 5-1 (Sabitzer 9, Kampl 34, 90+2, Alan 46, 70)

2. Manchester United – grupa D UEFA Champions League, sezonul 1998-1999 (20 de goluri)

Clasament:

  1. Bayern Munchen            6    3    2    1    9-6         11 puncte
  2. Manchester United        6    2    4    0    20-11     10 puncte
  3. Barcelona                         6    2    2    2    11-9        8 puncte
  4. Brondby                            6    1    0    5    4-18        3 puncte
  • Manchester United – Barcelona 3-3 (Giggs 16, Scholes 24, Beckham 63 / Anderson 47, Giovanni 59 pen, Luis Enrique 70 pen)
  • Bayern Munchen – Manchester United 2-2 (Elber 11, Sheringham  89 autogol / Yorke 30, Scholes 49)
  • Brondby – Manchester United 2-6 (Daugaard 35, Sand 90 / Giggs 2, 21, Cole 28, Keane 55, Yorke 60, Solskjaer 62)
  • Manchester United – Brondby 5-0 (Beckham 7, Cole 12, P. Neville 16, Yorke 28, Scholes 63)
  • Barcelona – Manchester United 3-3 (Anderson 1, Rivaldo 57, 73 / Yorke 25, 68, Cole 53)
  • Manchester United – Bayern Munchen 1-1 (Keane 43 / Salihamidzic 55)

2. Barcelona – grupa H UEFA Champions League, sezonul 2011-2012 (20 de goluri)

Clasament:

  1. Barcelona          6    5    1    0    20-4      16 puncte
  2. AC Milan            6    2    3    1    11-8       9 puncte
  3. Viktoria Plzen    6    1    2    3    4-11       5 puncte
  4. BATE Borisov     6    0    2    4    2-14       2 puncte
  • Barcelona – AC Milan 2-2 (Pedro 36, Villa 50 / Pato 1, Thiago Silva 90+2)
  • BATE Borisov – Barcelona 0-5 (Valadzko 19 autogol, Pedro 22, Messi 38, 56, Villa 90)
  • Barcelona – Viktoria Plzen 2-0 (Iniesta 10, Villa 82)
  • Viktoria Plzen – Barcelona 0-4 (Messi 24 pen, 45+2, 90+2, Fabregas 72)
  • AC Milan – Barcelona 2-3 (Ibrahimovic 20, Boateng 54 / Van Bommel 14 autogol, Messi 31 pen, Xavi 63)
  • Barcelona – BATE Borisov 4-0 (Roberto 35, Montoya 60, Pedro 63, 89 pen)

4. Real Madrid – grupa B UEFA Champions League, sezonul 2014-2014 (20 de goluri)    

Clasament:

1. Real Madrid        6    5    1    0    20-5    16 puncte
2. Galatasaray         6    2    1    3    8-14    7 puncte
3. Juventus              6    1    3    2     9-9      6 puncte
4. FC Copenhaga     6   1    1    4      4-13    4 puncte

  • Galatasaray – Real Madrid 1-6 (Bulut 84 / Isco 33, Benzema 54, 81, Ronaldo 63, 66, 90+1)
  • Real Madrid – FC Copenhaga 4-0 (Ronaldo 21, 65, Di Maria 71, 90+1)
  • Real Madrid – Juventus 2-1 (Ronaldo 4, 29 pen / Llorente 22)
  • Juventus – Real Madrid 2-2 (Vidal 42 pen, Llorente 65 / Ronaldo 52, Bale 60)
  • Real Madrid – Galatasaray 4-1 (Bale 37, Arbeloa 51, Di Maria 63, Isco 81 / Bulut 38)
  • FC Copenhaga – Real Madrid 0-2 (Modric 25, Ronaldo 48)

5. Barcelona – grupa B UEFA Champions League, sezonul 1999-2000 (19 goluri)  

Clasament:

1. Barcelona          6    4    2    0    19-9      14 puncte
2. Fiorentina         6    2    3    1     9-7         9 puncte
3. Arsenal              6    2    2    2     9-9          8 puncte
4. AIK Stockholm    6    0    1    5    4-16         1 punct

  • AIK Stockholm – Barcelona 1-2 (Novakovic 71 / Abelardo 86, Dani 90+3)
  • Barcelona – Fiorentina 4-2 (Figo 7, Luis Enrique 10, Rivaldo 68 pen, 70 / Batistuta 50, Chiesa 79)
  • Barcelona – Arsenal 1-1 (Luis Enrique 16 / Kanu 81)
  • Arsenal – Barcelona 2-4 (Bergkamp 43, Overmars 84 / Rivaldo 14 pen, Luis Enrique 15, Figo 55, Cocu 69)
  • Barcelona – AIK Stockholm 5-0 (Kluivert 15, 33, Zenden 43, Gabri 53, Dehu 56)
  • Fiorentina – Barcelona 3-3 (Bressan 14, Balbo 56, 69 / Figo 20, Rivaldo 43, 74)

6. Real Madrid – grupa D UEFA Champions League, sezonul 2011-2012 (19 goluri)

Clasament:
1. Real Madrid        6    6    0    0    19-2      18 puncte
2. Lyon                     6    2    2    2    9-7          8 puncte
3. Ajax                      6    2    2    2    6-6          8 puncte
4. Dinamo Zagreb     6    0    0    6    3-22        0 puncte

  • Dinamo Zagreb – Real Madrid 0-1 (Di Maria 53)
  • Real Madrid – Ajax 3-0 (Ronaldo 25, Kaka 41, Banzema 49)
  • Real Madrid – Lyon 4-0 (Benzema 19, Khedira 47, Lloris 55 autogol, Ramos 81)
  • Lyon – Real Madrid 0-2 (Ronaldo 24, 49 pen)
  • Real Madrid – Dinamo Zagreb 6-2 (Benzema 2, 66, Callejon 7, 49, Higuain 9, Ozil 20)
  • Ajax – Real Madrid 0-3 (Callejon 14, 90+2, Higuain 41)

Locurile 7-11: 5 echipe la egalitate, cu câte 18 goluri marcate

7. Liverpool – grupa A UEFA Champions League, sezonul 2007-2008 (18 goluri)

Clasament:

1. FC Porto       6    3    2    1    8-7      11 puncte
2. Liverpool      6    3    1    2    18-5    10 puncte
3. Marseille      6    2    1    3    6-9       7 puncte
4. Beșiktaș        6    2    0    4    4-15     6 puncte

  • FC Porto – Liverpool 1-1 (Lucho 8 pen / Kuyt 17)
  • Liverpool – Marseille 0-1 (Valbuena 77)
  • Beșiktaș – Liverpool 2-1 (Hyypia 13 autogol, Bobo 82 / Gerrard 85)
  • Liverpool – Beșiktaș 8-0 (Crouch 19, 89, Benayoun 32, 53, 56, Gerrard 69, Babel 79, 81)
  • Liverpool – FC Porto 4-1 (Torres 19, 78, Gerrard 84 pen, Crouch 87 / Lisandro 33)
  • Marseille – Liverpool 0-4 (Gerrard 4, Torres 11, Kuyt 48, Babel 90+1)

8. Manchester City – grupa D UEFA Champions League, sezonul 2013-2014 (18 goluri)

Clasament:

1. Bayern Munchen      6    5    0    1    17-5     15 puncte
2. Manchester City       6    5    0    1    18-10    15 puncte
3. Viktoria Plzen            6    1    0    5    6-17       3 puncte
4. ȚSKA Moscova          6    1    0    5     8-17       3 puncte

  • Viktoria Plzen – Manchester City 0-3 (Dzeko 48, Toure 53, Aguero 58)
  • Manchester City – Bayern Munchen 1-3 (Negredo 79 / Ribery 7, Muller 56, Robben 59)
  • ȚSKA Moscova – Manchester City 1-2 (Tosic 32 / Aguero 34, 42)
  • Manchester City – ȚSKA Moscova 5-2 (Aguero 3 pen, 20, Negredo 30, 51, 90+2 / Doumbia 45+1, 71 pen)
  • Manchester City – Viktoria Plzen 4-2 (Aguero 33 pen, Nasri 65, Negredo 78, Dzeko 89)
  • Bayern Munchen – Manchester City 2-3 (Muller 5, Gotze 12 / Silva 28, Kolarov 59 pen, Milner 62)

9. Zenit Sankt-Petersburg – grupa G Europa League, sezonul 2010-2011 (18 goluri)

Clasament:

1. Zenit Sankt-Petersburg    6    6    0    0    18-6    18 puncte
2. Anderlecht                          6    2    1    3    8-8       7 puncte
3. AEK Atena                           6    2    1    3    9-13      7 puncte
4. Hajduk Split                         6    1    0    5    5-13      3 puncte

  • Anderlecht – Zenit 1-3 (Juhasz 66 / Kerzhakov 8, 33, 44)
  • Zenit – AEK Atena 4-2 (Hubocan 1, Alves 13, Lazovic 43 pen, 57 / Liberopoulos 37, Kafes 83 pen)
  • Zenit – Hajduk Split 2-0 (Bukharov 25, Danny 68)
  • Hajduk Split – Zenit 2-3 (Ljubicic 68, Vukusic 82 / Ionov 31, Huszti 47 pen, Rosina 50)
  • Zenit – Anderlecht 3-1 (Ionov 12, Bukharov 65, Huszti 88 / Kanu 87)
  • AEK Atena – Zenit 0-3 (Bukharov 43, Rosina 67, Denisov 88)

10. ȚSKA Moscova – grupa F Europa League, sezonul 2010-2011 (18 goluri)

Clasament:

1. ȚSKA Moscova      6    5    1    0    18-3    16 puncte
2. Sparta Praga         6    2    3    1    12-12    9 puncte
3. Palermo                 6    2    1    3    7-11       7 puncte
4. Lausanne               6    0    1    5    5-16        1 punct

  • Lausanne – ȚSKA Moscova 0-3 (Vagner Love 22, 80 pen, Ignashevich 68)
  • ȚSKA Moscova – Sparta Praga 3-0 (Doumbia 72, 86, Gonzalez 84 pen)
  • Palermo – ȚSKA Moscova 0-3 (Doumbia 34, 59, Necid 82)
  • ȚSKA Moscova – Palermo 3-1 (Honda 47, Necid 50, 54 / Maccarone 10)
  • ȚSKA Moscova – Lausanne 5-1 (Necid 18, 82, Oliseh 22, Tosic 40, Dzagoev 71 / Carrupt 90+2)
  • Sparta Praga – ȚSKA Moscova 1-1 (Kadlec 44 / Dzagoev 15)

 

11. Anderlecht – grupa L Europa League, sezonul 2011-2012 (18 goluri)

Clasament:

1. Anderlecht                    6    6    0    0    18-5     18 puncte

2. Lokomotiv Moscova    6    4    0    2    14-11    12 puncte

3. AEK Atena                      6    1    0    5    8-15      3 puncte

4. Sturm Graz                     6    1    0    5    5-14      3 puncte

  • Anderlecht – AEK Atena 4-1 (Suarez 16, 40, 84, Jovanovic 33 / Leonardo 36)
  • Lokomotiv Moscova – Anderlecht 0-2 (Suarez 11, Mbokani 71)
  • Sturm Graz – Anderlecht 0-2 (Gillet 66, Suarez 75)
  • Anderlecht – Sturm Graz 3-0 (Gillet 23, Suarez 74, De Sutter 81)
  • AEK Atena – Anderlecht 1-2 (Sialmas 19 / Gillet 4, 36)
  • Anderlecht – Lokomotiv Moscova 5-3 (Kljestan 33, Fernando 39, Wasilewski 57, Suarez 61, Gillet 78 / Ignatyev 21, Sychev 69 pen, 89)

articol scris de Mihai Moacă

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între Lasconi şi Ciolacu
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între Lasconi şi Ciolacu
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×