Primele două marcatoare ale Campionatului European de handbal feminin din Ungaria și Croația au legătura cu România. Carmen Martin (28 goluri), extrema dreaptă a Spaniei, este legitimată la CSM București, iar Cristina Neagu (25 goluri) este liderul echipei naționale.
Iberica a marcat majoritatea golurilor din aruncări de la 7 metri, dar și acest aspect este foarte important, tot se contabilizează. Partea interesantă este însă că extrema dreaptă a Spaniei este doar rezervă la echipa de club. În România, Carmen Martin nu a reușit să-i ia fața Cristinei Vărzaru, triplă câștigătoare a Ligii Campionilor, care are un randament excelent și la vârsta de 35 de ani. „Martin joacă doar atât cât are Vărzaru program de bicicletă!”, a fost declarația lui Gheorghe Tadici, pe marginea acestui subiect.
Martin și Vărzaru formează unul dintre cele mai bune cupluri de extreme dreapta din Europa
De la această reacție s-a cerut, inevitabil, și întrebarea: „Cristina Vărzaru de ce nu a fost convocată dacă este în formă?”. Selecționerul a susținut că a avut o discuție cu extrema dreaptă, atât el cât și Narcisa Lecușanu (n.r. vicepreședintele FRH): „Într-o emisiune, domnul Căliman a atacat problema ei la lot. Cristina este o jucătoare foarte bună pentru un joc pe săptămână. Pentru că este normal, ea are 35 de ani și a avut o grămadă de accidentări. Pe Vărzaru eu am selecționat-o la junioare, este generație de 79. Vă închipuiți că n-aș fi luat-o? Dar ea a fost foarte corectă și a spus că nu poate să mai ducă meciuri la nivelul acesta, la intensitatea de aici”.
Spania, adversarul de luni al României, l-a impresionat pe Gheorghe Tadici în meciul cu Ungaria, de joi seara (scor 27-26). „Chiar și cu surorile Bonaventura (n.r. cele două arbitre de la partida România – Norvegia), Ungaria nu a avut ce să-i facă Spaniei. A câștigat în inferioritate numerică pe final. Spania are jucătoare tehnice, foarte bune, vedeți ce echipă are. În proporție de 80% joacă în aceeași formulă de 5-6 ani. Jucătoarele se simt foarte bine, Spania este o echipă care știe jocul, vedem cum o putem contracara”, a declarat selecționerul, care n-a pierdut însă niciodată în fața Spaniei, într-un turneu final.
Oltean și Manea, marile absențe
După prima fază a grupelor, selecționerul a susținut că Laura Oltean și Oana Manea, jucătoare accidentate, sunt cele mai mari absențe din lotul României. „Oltean ne rezolva multe probleme, în primul rând o odihneam mai mult pe Brădeanu. În cele patru meciuri amicale din octombrie și cele trei din august, ea se integrase perfect la nivel centru – inter dreapta, acoperea bine posturile, avea finalizare, avea ritmul, era și prima în apărare”, a subliniat Tadici calitățile jucătoarei de la HCM Baia Mare.
În ceea ce privește absența Oanei Manea, selecționerul a precizat: „Este o jucătoare cu mare experiență, puternică, trebuia să ții permanent doi oameni lângă ea pentru o anihila. Oana are o altă agresivitate față de Crina Pintea, Ciuciulete și Chintoan. În momentul în care prinde mingea se întâmplă ceva, provoacă un galben, două minute eliminare, șapte metri, gol”. Tadici a evidențiat însă și calitățile Florinei Chintoan: „Este o jucătoare foarte bună, în anumite jocuri poate să fie mult mai utilă decât Manea, la apărarea avansată ea este foarte mobilă, are apariții surprinzătoare, dar la jocurile cu apărări solide este mai dificil să se demarce”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER