EURO 2014 | Interviu cu Ulrik Wilbek, un Barack Obama al handbalului. Danezul a auzit că în România sunt cluburi bogate și spune cum ar putea să arate naționala „fantastică”

Redactor:
Marius Hutu
EURO 2014 | Interviu cu Ulrik Wilbek, un Barack Obama al handbalului. Danezul a auzit că în România sunt cluburi bogate și spune cum ar putea să arate naționala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ulrik Wilbek (56 ani) este, probabil, cel mai important om din handbalul mondial care se află în aceste zile la Debrecen. Performanțele lui sunt chiar și peste cele ale antrenorului islandez Thorir Hergeirsson, care a câștigat totul cu naționala Norvegiei, Campionatul Mondial, Campionatul European și Jocurile Olimpice. Acest palmares îl deține și antrenorul danez, care în plus a mai câștigat două titluri europene cu reprezentativa masculină a țării sale, dar și alte șase medalii. În total, Wilbek are un palmares impresionant la turneele finale, adică 14 clasări pe podium, astfel că eticheta nu poate fi decât una singură – doctor în handbal! Dacă vreți, un Obama al handbalului.

Ulrik Wilbek a renunțat la echipa națională masculină a Danemarcei, după ce a decis să spună stop activițătii de antrenorat, deși nu a împlinit nici 60 de ani. Excepționalul „coach” a venit totuși în Ungaria cu naționala feminină, după ce a primit un alt rol din partea federației daneze, cel de manager al loturilor naționale. În ciuda unor oferte gigantice, inclusiv de la PSG și naționala masculină a Ungariei, Wilbek a preferat această poziție, puțin mai discretă dar la fel de importantă în opinia lui. Campionul mondial și olimpic este del care recrutează toate „cadrele” de la echipele naționale, fete și băieți, de la juniori până la seniori, de la antrenori până la preparatori fizici și psihologi.

La Debrecen, Ulrik Wilbek l-a reîntânit pe Bogdan Burcea, șeful delegației României și antrenorul secund al lui Gheorghe Tadici, care i-a fost cursant atunci când a antrenat în Insulele Feroe. Prin intermediul antrenorului de la Corona, Wilbek a stat de vorbă și cu Tadici. În același timp, ne-a fost facilitată și o discuție de aproape 30 de minute, în care am reușit să aflăm câteva lucruri interesante. Aflați din interviul de mai jos cu Ulrik Wilbeck dacă ar veni să antreneze la noi, care este filosofia lui despre handal și ce jucători români l-au impresionat de-a lungul timpului și ce spune despre antrenorii danezi care arbitrează în Ligile Naționale.

Care sunt impresiile d-voastră despre acest Campionat European până acum?
Cred că nivelul este mai bun decât anul trecut. În 2013, în Serbia, nivelul a fost bun, anul acesta echipele sunt mai eficiente în atac, jucătoarele au crescut valoric. Este plăcut să urmărești în acțiune cele mai bune handbaliste din lume. Întotdeauna, când te duci la un Campionat European te aștepți să vezi cele mai bune jucătoare, să vezi spectacol.

Iar minusurile competiție?
Încă simt absența portarilor foarte buni din handbalul feminin. Nu cred că sunt foarte mulți portari la cel mai înalt nivel. Dacă mă uit la Rusia, Ungaria, nu au portari foarte buni și nu poți câștiga nimic dacă nu ai poartă. Asta este ceea ce simt eu că lipsește, dar oricum nivelul este în creștere, iar acum avem mai multe echipe puternice. Nu mai există o națională care să câștige tot. Norvegia nu mai este ce a fost înainte, dar a rămas o națională tare și are foarte multă experiență. Dar sunt multe echipe, orice poate bate pe oricine. Așa se explică și eliminarea Rusiei, pentru mine este totuși o mare supriză.

V-a surprins eliminarea Rusiei?
Rusia este o mare surpriză pentru mine pentru că a fost eliminată din prima grupă. Rusia, în handbalul feminin, este țara cu cele mai bune jucătoare din lume, fără discuție. Câteva dintre ele nu sunt însă aici, nu știu de ce. Rusia are o extremă dreapta excepțională, care joacă foarte bine și în inter dreapta (n.r. Anna Vyakhireva, 19 ani, Astrakhan), dar nu este foarte înaltă. Iar Trefilov a spus fără jucătoare scunde. În orice echipă ea ar fi un star, dar nu este aici.

Fetele mai disciplinate, dar băieții trasează direcțiile

Cine credeți că va câștiga acest Campionat European?
Nu pot spune cine va câștiga acest turneul final. Norvegia a jucat foarte bine, dar este greu de spus dacă reuși să termine pe primul loc. N-am văzut foarte mult echipele de pe cealaltă jumătate de tablou, care evoluează în Croația. Norvegia, Spania sunt pentru favorite, dar este suficient să piardă câteun meci, iar lucrurile se pot schimba.

Ați antrenat de-a lungul timpului și fete, și băieți. Care sunt diferențele?
Sunt multe diferențe, inclusiv din punct de vedere al culturii. Spre exemplu, nu este la fel să antrenezi în Scandinavia și în România. Sunt sigur! Din experiența mea, fetele sunt foarte disciplinate, iar uneori se antrenează mai mult decât ar trebui. Ieri am întrebat câteva fete din echipa Danemarcei: „Vă antrenați foarte mult în fiecare zi, chiar și în ziua meciurilor, nu sunteți obosite?”. Mi-au spus că „puțin!”. „Dar trebuie să ne spună spuneți lucrul acesta, pentru că diseară aveți meci. Nu are niciun sens să te antrenezi mai mult și să nu poți juca în meci”. Dar ele nu ne spun. La masculin, lucrurile sunt altfel: „Hey! Stop, este prea mult Ulrik!”.

Deci este mai ușor cu fetele?
Uneori este mai ușor cu băieții, când trebuie să faci camerele, să-i împarți câte doi. Băieții spun; „ OK! Pot locui cu el, nu e nicio problemă”. Dar fetele au listă dinainte. Dacă te uiți la handbal, strict la handbal, prima mișcare o faci la masculin, în sectorul băieților se trasează direcția. La feminin te uiți și vezi ce pot face băieții, iar noile tendințe se implementează după 5-10 ani. Dacă te uiți numai la handbal, trebuie să descoperi, să te gândești foarte mult la lucruri noi. Când eram antrenor la fete, ne pregăteam cu naționala U18 de băieți a Danemarcei. Când antrenam echipa de băieți, aveam galaxia și trebuia să caut o nouă direcție pentru a juca.

Ce i-ar mai trebui României pentru a lupta pentru un titlu european

Ce știți despre handbalul românesc?
Cunosc multe lucruri despre handbalul românesc pentru că-l urmaresc de foarte mult timp. Știu mai multe despre handbalul feminin pentru că băieții n-au mai contat la cel mai înalt nivel de vreo 20 de ani. Handbalul feminin are câteva jucătoare foarte bune, am auzit că sunt și câteva cluburi bogate (n.r. râde). Și mai știu că este un interes mai mare pentru handbalul feminin în România. În Ungaria, România, Ungaria, Danemarca, Norvegia este interes mare pentru handbalul feminin.

Și ce părere aveți despre potențialul handbalului feminin românesc?
România este încă aproape de vârf, în ultimii ani a fost aici. Am văzut și naționala de juniori. Cele mai bune țări la nivel de juniori sunt România, Rusia și Danemarca. Dacă acele fete vor reuși să facă pasul către prima echipă la 20 de ani și dacă vor reuși să joace alaturi de Cristina (n.r. Neagu) pentru 5-6 ani, atunci veți avea o națională fantastică.

Cristina Neagu este favorita d-voastră?
Cristina Neagu este jucatoarea mea preferată. Cu Danemarca a aruncat pentru prima data in minutul 16. Pâna atunci, a avut mereu două jucătoare asupra ei. Iar toate golurile din partea dreaptă a României s-au inscris și din cauza Cristinei.

Ce i-ar mai trebui României pentru a ajunge să se bată pentru a câștiga un Campionat European?
Cel puțin 2-3 jucatoare. Când joci un turneu final cu 8 meciuri foarte tari, echipele care nu schimbă mult, nu vor câștiga. Apoi, Ungureanu este un portar foarte bun, dar aici, la Debrecen,nu a prins în toate meciurile cea mai bună formă. Pentru a câștiga un titlu este nevoie de o poarta redutabilă.

„Nu toți antrenorii danezi sunt foarte buni”

De ce credeți că sunt căutati antrenorii danezi? Tot mai multe echipe din România vor antrenori danezi.
Danemarca are în lume foarte mulți antrenori în handbalul feminin, inclusiv la echipele naționale. Anul trecut, patru din primele cinci naționale au avut antrenori danezi. Astfel, sunt mulți care spun: „Trebuie să avem antrenor danez”. Ca și în România, de altfel. Numai că nu toți antrenorii danezi sunt și foarte buni. Trebuie să te gândești pentru a alege antrenorul potrivit pentru o echipă.

În condițiile în care în România se doresc danezi și primiți o ofertă foarte bună, ați fi tentat să antrenați?
Va trebui să căutați pe altcineva  (n.r. râde). Răspunsul este nu pentru că am fost antrenor 30 ani și îmi este sufiectent. M-am oprit în aceasta vară și am făcut-o pentru totdeauna.

Care este nivelul antrenorilor danezi?
Nivelul antrenorilor danezi este bun, dar cum am spus și mai devreme, sunt antrenori danezi buni și antrenori danezi slabi. Tehnicieni buni, tehnicieni slabi, ca oriunde.

Și Anja Andersen a fost în România. De ce credeți că nu mai antrenează acum?
Este greu de vorbit despre Anja pentru ca ea s-a schimbat foarte mult, nu mai este interesată de sportul de mare performanță. E greu de spus ce se întâmpla cu ea.

Motivele decăderii handbalului feminin din Danemarca în ultimii 10 ani

Danemarca a ieșit pentru câțiva ani din lupta pentru medalii. Care sunt cauzele?
Până în 2004, echipa Danemarcei a fost foarte bună. Cred insă că în perioada 2000-2005 am uitat să descoperim tinerele talente. Apoi a apărut și echipa masculină în top, astfel că tot interesul s-a mutat în această direcție. Este foarte dificil sa ai ambele naționale în top, nu știu câte țări pot avea acest lucru. Acum, în Danemarca avem aceeași politică și pentru fete, și pentru băieți, aceeași bani, totul este la fel, nimic nu este diferit. Am început ceva nou în 2012 cu jucătoare noi, am vrut să facem un plan pentru Mondialul din 2015 din Danemarca, unde va trebui sa fim în top, și pentru Jocurile Olimpice. Vom vedea dacă am fost destul de buni.

Danemarca va organiza anul viitor Mondialul, care va fi obiectivul?
Când am venit aici, am spus că Ungaria va fi tare pentru că va juca acasă. Când a fost Euro în România, România a fost favorită, în Serbia, gazdele au jucat bine. Nu au câștigat, dar au fost în semifinale. Cu siguranță vom dori să ajungem cel puțin în semifinale, iar apoi să câștigăm. Va trebui însă să jucam tot timpul bine.

Mai este posibilă pe viitor o echipă a Danemarcei precum cea de la mijlocul anilor ”90?
În anii ’90 am avut o echipă extraordinară, a fost atât de bună, încât am spus că niciodată nu vom mai avea o asemenea națională. Sunt multe jucătoare talentate peste tot, dar o asemenea echipă va fi greu să mai apară. În 1996-1997 am câștigat tot, am avut echipa perfectă

Filosofia lui Wilbeck: handbal in funcție de jucătorii pe care îi ai

Handbal este sportul nr. 1 în Danemarca?
Fotbalul este sportul numarul 1, dar dacă te raportezi după numărul de telespectatori handbalul este peste. Când am jucat finala la Euro cu băieții, la începutul anului, din 5,5 milioane de oameni au urmărit finala 2,5 milioane. Primul meci aici cu Ucraina a fost urmărit de 1,5 milioane de telespectatori. La fotbal dacă se uită 1 milion de telespectatori. Handbalul este un sport foarte urmărit în Danemarca. Spre exemplu, tocmai s-a dat startul pentru vânzarea biletelor la Mondialul din 2015. Știți câte bilete s-au vândut în primele 3 minute? 3.000 de bilete

Care este filosofia d-voastră în handbal, pentru apărare sau atac?
Filosofia mea este să te uiți la jucătorii pe care îi ai și să găsești în funcție de acest aspect soluțiile potrivite. În 2008, am câștigat cu băieții titlul european pentru că am avut o apărare foarte bună, am avut cea mai bună defensivă din lume și un portar extraordinar. Am jucat apărare-contraatac, nu am fost extraordinari în atac. Astăzi, câțiva jucători de apărare s-au oprit, dar avem foarte buni handbaliști de atac, care înscriu de la 5 goluri în sus în fiecare meci. Am fost în vârf  în 2012 și am jucat bine în 2013 și 2014 pentru ca am jucat foarte bine în atac. Așa că strategia o faci în funcție de jucătorii pe care îi ai.

În handbalul feminin este mai mult forță sau mai mult viteză?
Aș putea spune care este problema pentru handbalul feminin. Este mai multă viteza decât ar trebui. Trebuie să schimbi vizteza, tempoul uneori. Întotdeauna, am spus, cei mai buni jucători sunt cei care coboară și urcă, cu ruperi de ritm. Puteți să o urmăriți pe Neagu, coboară, apoi explozie! (n.r. bate din palmă). Nu ar trebui doar viteză, viteză, viteză pentru că riști să pierzi mingea.

Dar Danemarca joacă foarte rapid
Prea rapid uneori.

Gațu, Birtalan, Amariei, Luca și Neagu, preferații lui Wilbeck din România

Se poate spune că Neagu are un stil asemănător cu Mikkel Hansen?
Da, sunt la fel, mereu schimbă viteza, Hansen joacă la fel ca Neagu. Amândoi observă și foarte bine jocul, se uită „cu cine aș putea juca acum”. Iar Karabtic este și el la fel.

Anja Andersen sau Mikkel Hansen?
Cred ca Anja a fost excepțională pentru handbalul feminin. Ea putea să facă lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a reușit. Drept dovadă, au trecut aproape 20 de ani de atunci si nimeni nu le-a mai făcut. Cred că a fost fantastică, dar Anja nu prea era jucatoare de echipă.

Care sunt jucătorii d-voastră favoriți din România într-un clasament all-time?
Au fost așa mulți, aș putea să mă întorc în anii ”70. Gațu a fost un jucător tehnic fantastic. A fost și Birtalan, un băiat înalt și, de asemenea, foarte bun. În anii 70, jucătorii români erau fantastici. Apoi, din anii 80 a început să decadă handbalul românesc. Au apărut însă mai târziu nume importante în handbalul feminin, Carmen Lungu (n.r. Amariei), Steluța Lazăr (n.r. Luca), iar acum Cristina Neagu

Care sunt jucătoarele cele mai bune de la Euro?
Penezic și Neagu cred că sunt cele mai bune jucătoare din lume în acest moment, este părerea mea.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Nu te-ai fi așteptat la așa ceva. Cât de târziu s-a apucat Selmani de fotbal și cu ce s-a ocupat înainte. ”Copii cu autism”
Nu te-ai fi așteptat la așa ceva. Cât de târziu s-a apucat Selmani de fotbal și cu ce s-a ocupat…
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar îți distrug sănătatea!
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar îți distrug sănătatea!
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Calvarul emoţional prin care trece Leonard Doroftei: Îmi vine să îmi dau pumni în cap! Coşmarul care îl bântuie
Calvarul emoţional prin care trece Leonard Doroftei: Îmi vine să îmi dau pumni în cap! Coşmarul care îl bântuie
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și Sorin Brotnei pleacă acasă cu premiul
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și Sorin Brotnei pleacă acasă cu…
×