Mijlocașul sloven al echipei FC Salzburg (fosta adversară a Astrei în grupele Europa Leageu), Kevin Kampl, va evolua din această iarnă la formația Borussia Dortmund, a anunțat, luni, clubul german.
Kampl, în vârstă de 24 de ani, a semnat un contract valabil până în vara anului 2019 cu Borussia Dortmund.
Conform publicației Kicker, gruparea din Bundesliga va plăti între 10 și 12 milioane de euro pentru achiziționarea internaționalului sloven.
Pe de altă parte, Borussia Dortmund s-a despărțit de internaționalul sud-coreean Ji-Dong won, care a fost cedat la echipa FC Augsburg. Atacantul sud-coreean în vârstă de 23 de ani a mai evoluat la Augsburg în sezonul 2013-2014, după ce înainte mai jucase pentru Chunnam Dragons și Sunderland.
Borussia Dortmund, calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor, a încheiat turul de campionat pe locul 17, retrogradabil, cu 15 puncte.
18 goluri în 72 de partide pentru Salzburg a marcat mijlocașul de 24 de ani. Deși are un procentaj de goluri foarte bun, Kampl se remarcă prin calitatea paselor. Cele mai multe dintre golurile marcate de Soriano și Alan – cei doi atacanți ai lui Salzburg – l-au avut co-autor pe mijlocașul de 24 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER