Sânmărtean și Keșeru au fost în ultimele luni motoarele Stelei, cei doi evoluând în multe momente încântător. De altfel, de pasele decisive ale primului și de golurile extrem de importante ale vârfului au depins în mare măsură rezultatele campioanei.
La final de 2014, Sânmărtean – care are șanse mari să fie declarat în ancheta ProSport fotbalistului anului (intră aici și votează-ți favoriții) -, a ținut să ne arate și o altă față a lui. Geniul din teren a devenit la fel de savuros și în fața camerelor de vederi, dovadă în acest sens fiind emisiunea de marți de la Dolce Sport. Timp de o oră, mijlocașul lui Gâlcă a vorbit despre Steaua, despre performanțele echipei, dar și despre unele aspecte mai puțin știute din viața sa (EMISIUNEA INTEGRALĂ‚ E AICI).
La un moment dat, prin telefon, a intervenit și Keșeru, prilej pentru Sânmărtean să îl gratuleze pentru evoluțiile fantastice (are 12 goluri în 17 partide, în Liga 1, în această stagiune), dar și să glumească pe seama lui.
„Acest băiat minunat, Claudiu Keșeru, a avut nevoie de un pic mai mult timp să-și intre în rol. Am avut o potrivire, așa, pentru instinctul lui de killer și am zis să-l ajut să facă performanță. Eu cred că ne-am înțeles perfect, el este un tip deosebit și un jucător excepțional”, a spus Sânmărtean, nu înainte de a vorbi și despre principala calitate a lui Keșeru: „Stângul de aur, cum zicea și marele Gică Hagi! E un jucător care marchează, un jucător care înscrie, un stângaci, genul de fotbalist care apare tot mai rar. Stângul lui este unul de calitate, care și la echipa națională, dar și la Steaua ne-a ajutat foarte mult.„.
Deși nu evoluează de foarte mult timp împreună, cei doi jucători ai Stelei au ajuns să aibă o afinitate deosebită unul pentru celălalt, pe teren simțindu-se cu ochii închiși.
„Sunt chestiuni de feeling dacă mă întrebi pe mine, chestiuni de simț între jucători buni. Jucătorii de calitate se simt… Eu l-am văzut pe Claudiu la câteva reușite, atunci când juca la Nantes și mi-am dat seama că este un fotbalist de calitate. În momentul în care a venit în țară eram extrem de curios privind calitățile lui de jucător și calitățile lui ca și om„, a explicat mijlocașul.
Un moment deosebit al turului din Liga 1 a fost reprezentat de partida dintre Steaua și Pandurii, încheiată 6-0. Toate golurile au fost marcate de Keșeru, iar după reușita cu numărul 4 acesta a făcut un gest care va rămâne mult timp în memoria iubitorilor de fotbal din România: i-a lustruit, în semn de mulțumire pentru pasa decisivă, gheata lui Sânmărtean.
„În cariera mea, și nu a fost o carieră neînsemnată, fiindcă am jucat la echipe destul de bune, jucătorii poate nu se manifestau precum Claudiu. Așa i-a venit instinctual. Mulți jucători m-au apreciat și vorbeau foarte mult pe la televizor sau în presă după partide. Gestul lui pe mine m-a frapat puțin, m-a surprins și mi-a plăcut. Chiar râdeam cu el la vestiar, iar el spunea ‘Ți-a plăcut gestul meu?’. Zic că e normal să vii din moment ce dai atâtea goluri din pasele mele și e normal să vii să-mi lustruiești gheata! A putut să arate lumii că el apreciază servantul, iar pentru mine a însemnat foarte mult! Așa se întăresc niște relații„, a conchis Sânmărtean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER