Fundașul echipei Astra Giurgiu, Syam Ben Youssef, a fost convocat în lotul lărgit al naționalei Tunisiei pentru Cupa Africii pe Națiuni, care se va desfășura în Guineea Ecuatorială, în perioada 17 ianuarie – 8 februarie 2015, a anunțat, sâmbătă, site-ul footafrica365.fr.
De asemenea, selecționerul belgian al Tunisiei, Georges Leekens, l-a convocat și pe fostul atacantul al formației Petrolul Ploiești, Younes Hamza (Ludogoreț Razgrad).
Tunisia face parte din grupa B la Cupa Africii pe Națiuni, alături de reprezentativele din Insulele Capului Verde, RD Congo și Zambia.
Va fi atent monitorizat
Apărătorul va fi atent urmărit la Cupa Africii, în funcție de randamentul său urmând ca mai multe cluburi din Franța să facă sau nu o ofertă concretă. Cel mai aproape de transfer e în acest moment Nice.
Ben Youssef mai are contract cu Astra doar până în vară, dar francezii par dispuși să le ofere giurgiuvenilor o sumă de bani încă de acum, pentru ca transferul să se realizeze imediat. Ioan Niculae îl evalua pe tunisian la 1,5 milioane, dar având în vedere situația sa contractuală, suma pe care se va face mutarea va fi mult mai mică.
„Înalt, agil, bun la jocul de cap și cu o tehnică aproape ireproșabilă pentru un fundaș„, îl caracterizează francezii pe tunisian.
1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Ben Youssef, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER