Iasmin latovlevici (28 de ani) a terminat anul pe banca de rezerve la Steaua, dar poate reprezenta una dintre loviturile așa-numitului „mercato di riparazione”, care va începe în Italia pe 5 ianuarie.
Apropiat de Iasmin Latovlevici, agentul Florian Iacob a spus luna aceasta că prin intermediul unui colaborator al său, fotbalistul a fost propus la două cluburi din Italia. ProSport a scris că unul dintre ele e Chievo, iar zilele trecute, jurnaliștii de la „Il Messaggero” au publicat informația că fundașul stânga al Stelei se află printre fotbaliștii vizați să-i ia locul lui Ashley Cole (34 de ani) la AS Roma. Fostul club la care Cristian Chivu a activat în perioada 2003-2007 vrea să renunțe la internaționalul englez. Cole nu a impresionat în Serie A și ar putea să ajungă anul viitor în Major League Soccer.
Latovlevici poate semna cu orice club după 1 ianuarie
Iasmin Latovlevici va intra de la 1 ianuarie în ultimele 6 luni de contract cu Steaua și poate semna cu orice altă echipă, mai ales că actualul său club nu i-a propus vreo prelungire a angajamentului. Conform informațiilor din presa italiană, Latovlevici „se luptă” să ajungă la AS Roma cu Manuel Pasqual (32 de ani) de la Fiorentina și cu Abdul Rahman Baba (20 de ani) de la Augsburg, club care solicită 5 milioane de euro pentru a-i acorda transferul. Latovlevici ar putea fi din nou coleg cu Vlad Chiricheș, pentru că despre fundașul român al lui Tottenham s-a scris că e și el dorit de AS Roma.
9 prezențe în echipa națională a României are Iasmin Latovlevici
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER