Presa italiană scrie că Ionuț Nedelcearu (18 ani) a fost transferat de la Dinamo la Sampdoria, locul cinci din Serie A, asta deși inițial fundașul nu ar fi fost de acord să evolueze inițial pentru echipa a doua a italienilor.
După ce sezonul trecut, Dinamo i-a trimis în Serie A pe Constantin Nica și pe Marius Alexe, clubul din Ștefan cel Mare pare dispus să exporte din nou jucători în prima ligă italiană. Publicația „Il Secolo XIX” susține că Ionuț Nedelcearu a semnat un contract cu echipa antrenată de Sinisa Mihajlovic, formație care ocupă locul 5 în Serie A, cu 27 de puncte, la egalitate cu formațiile aflate pe locurile 3 și 4, Lazio, respectiv Napoli. Se pare că dinamovistul a reușit să îi impresioneze pe oficialii echipei, care au insistat pentru transferul său, deși Nedelcearu nu ar fi dorit să fie folosit la echipa a doua, Primavera.
Nu este cunoscută însă suma de transfer și nici perioada pe care a semnat Nedelcearu.
Cine sunt fundașii centrali ai Sampdoriei și cum poți promova de la Primavera
Echipa antrenată de Sinisa Mihajlovic are deja trei variante solide pentru postul de fundaș central: experimentații Gastaldello (căpitanul echipei) și Silvestre, dar și tânărul Romagnoli, împrumutat de la Roma. În aceste condiții, Nedelcearu are la dispoziție un singur sezon pentru a-i convinge pe cei de la Sampdoria că merită un loc în prima echipă. Fundașul împlinește 19 ani în primăvară, iar la tineret jucătorii trebuie să aibă maximum 20 de ani.
” Nu e o problemă, de la Primavera se promovează ușor la echipa mare la Sampdoria”, a explicat un ziarist italian pentru ProSport.
250.000 de euro este cota lui Nedelcearu pe transfermarkt.de
Contactat de ProSport atunci când zvonurile începuseră să apară în privința transferului său, Nedelcearu nu le-a confirmat: „Nu știu nimic, doar am citit ce au scris italienii. Cu mine nu a vorbit nimeni, nici cu impresarul. Momentan nu comentez”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER