Soția lui Peter Crouch, atacantul celor de la Stoke City, a publicat pe o rețea de socializare o poză cu noul animal al familiei, făcând în același timp o dezvăluire care a stârnit zâmbete printre microbiști: „Acesta este micul nostru hamster Katie, de care soțului meu îi este groaznic de frică”, a fost mesajul care a însoțit imaginea cu terifiantul animal, care stă liniștit în mâinile acesteia. Se pare că atacantul de 2,01 metri nu a fost de acord cu achiziția hamsterului, dar a cedat insistențelor lui Abbey Clancey. Drept urmare, stă departe de el.
Crouch nu este singurul fotbalist care are fobii ciudate în privința animalelor mici. David Beckam a recunoscut în timpul unei expediții în Amazon că este terifiat de broaște, pentru că pot sări repede și se pot ascunde.
Fostul jucător al lui Liverpool și Tottenham a rămas în memoria microbiștilor în 2010, atunci când întrebat fiind ce ar fi fost dacă nu ar fi urmat o carieră în fotbal, a răspuns sincer și fără să se gândească: „Virgin”. Totuși, nimic nu poate egala dansul pe care Crouch obișnuia să îl facă imediat după marcarea unui gol. Atacantul nu posedă tocmai calitățile unui dansator desăvârșit, asta spre deosebire de soția sa, care a ajuns în finala unui concurs de dans din Anglia. Cei doi se află la poli opuși pe ring.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER