Transferul celui mai bun fotbalist din campionatul intern în Arabia Saudită spune totul despre valoarea Ligii I. O competiție extrem de slabă, care supraviețuiește ținută la aparate, de ani buni, din banii pe drepturile tv. Când dai cel mai bun jucător din 2014 (Sânmărtean), cel mai bun antrenor al Ligii I două sezoane la rând (Reghecampf) și selecționerul naționalei (Pițurcă) într-un campionat modest, înseamnă că ai probleme mari, de valoare și de imagine.
Dacă ne referim la fotbaliști, semnalul e clar: nu mai avem credibilitate după ce ai noștri impresari au dat o mulțime de țepe în campionatele puternice ale Europei. Au fost străinii ăștia naivi și creduli o bună perioadă de timp la gogoșile vândute la suprapreț de Giovani Becali, dar la un moment dat au zis și ei „ajunge!”. Fotbaliștii români sunt capricioși, se adaptează greu în Occident, mulți sunt lipsiți de educație, sunt nepregătiți fizic, tactic, nu au baza de la juniori, nu știu să stea în teren, se accidentează des.
Dacă vorbim de antrenori, sunt prea puțini tehnicieni români catre au reușit în străinătate. Mircea Lucescu e exemplul, Boloni era urmașul, dar acesta din urmă s-a îngropat și el în țările arabe, deși anunța o carieră decentă în Franța. Și ce să mai spunem când antrenorul român aflat în cea mai mare ascensiune în ultimii ani, Dan Petrescu, ajunge și el în Qatar și sfârșește pe ușa din dos… Să-l mai amintim și pe Contra, singurul român ajuns să antreneze în puternicul campionat al Spaniei, care acceptă, din prietenie și din motive financiare, să plece în China.
Chiar dacă va împlini în curând 35 de ani, cel mai bun fotbalist român din 2014 alege boemia din campionatul Arabiei Saudite. Știu, banii contează mai ales în acești ani de criză, dar transferul lui Sânmărtean la Al Ittihad explică în mare și eșecul carierei unui fotbalist care a avut talentul lui Hagi, dar care nu a realizat nici 1% din performanțele acestuia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER