Paszkany, pesimist în privința soartei CFR-ului pe termen scurt și mediu: „Poate că nu vom mai juca în prima ligă”. Afaceristul explică pentru prima oară de ce nu mai investește în fotbal

Paszkany, pesimist în privința soartei CFR-ului pe termen scurt și mediu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj, club fondat de peste un secol și care în istoria recentă a fost unul dintre polii de putere în fotbalul românesc, câștigând de trei ori titlul, e la un pas de colaps. Datoriile trec de 5 milioane de euro, patronul Arpad Paszkany n-a mai plătit fotbaliștii, în unele cazuri, de peste un an, iar potențialii investitori s-au răzgândit și au anunțat că nu mai vor să cumpere echipa.

Mai mult, formația din Gruia nu va avea dreptul să evolueze în cupele europene în următorii trei ani dacă nu își plătește în cel mai scurt timp datoriile, astfel că întregul tablou este unul cât se poate de sumbru. Speranțele fanilor se legau de disponibilitatea financiară a lui Arpad Paszkany, dar acesta a confirmat încă o dată că nu îl mai interesează aproape deloc soarta echipei. Finanțatorul se așteaptă ca clubul să retrogradeze în următoarea perioadă, dar e convins că nu se va desființa.

„CFR nu va mai juca la nivel european, dar nu va muri”

Cu mare probabilitate, în următorii 5-7 ani CFR nu o să mai joace la nivel european, poate nici în prima ligă din România, dar de murit CFR nu va muri. Sunt multe exemple în Europa, la nivel de cluburi. Napoli, FC Koln, West Ham United, etc. Au trecut prin purgatoriul unei ligi inferioare și, curățate, aceste cluburi au ajuns din nou în frunte.

Atâta că, pentru asta, e nevoie de o înțelegere colectivă, de un spirit de solidaritate al suporterilor care, în momentul actual, din păcate… După părerea mea, în Ardeal nu există și nu cred că în următorii 10-15 ani o să existe așa ceva„, a spus Paszkany pentru stiridesport.ro.

Una dintre cauzele care l-au determinat să aibă o astfel de atitudine în raport cu formația de fotbal este reprezentată de faptul că nu a fost niciodată susținut. De altfel, investitorii privați nu au parte de sprijin în România, cel puțin în peisajul fotbalului, crede Paszkany, căruia i se pare nedrept să fie nevoit să lupte cu banii lui împotriva unor cluburi care beneficiază de sume importante de la bugetul de stat.

Cea mai mare nedreptate e că două treimi dintre cluburi sunt menținute în viață din bani publici și asta se întâmplă în defavoarea investitorilor privați. Așa se întâmplă, de exemplu, cu Viitorul lui Hagi, care, dacă nu mă înșel, a migrat parcă în a treia comună – orășel pentru bani.

De asemenea, Botoșani, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Târgu-Jiu (sindicatele) Petrolul, etc., sunt întreținute din bani publici, deci din banii noștri, ai tuturor. Toți joacă fotbal din impozitele plătite de noi„, a mai spus Paszkany.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×