Cristiano Ronaldo ar putea ajunge și el în prima ligă nord-americană. Anunțul a fost făcut chiar de Jorge Mendes, agentul starului portughez.
Jucătorul lui Real Madrid ar putea pleca în Major League Soccer (MLS) în 2018 după ce își încheie contractul cu gruparea madrilenă. „Este cel mai bun jucător din toate timpurile. Nimeni nu va mai fi ca el. Poate va ajunge în Statele Unite ale Americii după ce se termină contracul cu Real. Doar Dumnenezu știe ce se va întâmpla peste trei ani, dar în mod sigur nu va ajunge la PSG”, a declarat Mendes pentru Telefoot.
Dacă o astfel de mutare se va realiza, Ronaldo ar fi al doilea jucător al Realului care pleacă în SUA. În 2007, David Beckham a plecat de la Real Madrid la LA Galaxy. Steven Gerrard s-a înțeles și el cu LA Galaxy, echipă la care va juca din vară, în timp ce Frank Lampard a fost achiziționat de New York City, iar Thierry Henry a ajuns la New York Red Bulls.
Cristiano Ronaldo evoluează la Real Madrid din 2009, iar în această perioadă a jucat 272 de meciuri pentru madrileni și a marcat 285 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER