După 32 de zile de vacanță, jucătorii echipei FC Botoșani au revenit la treabă. La reunirea lotului au fost prezenți toți jucătorii, cu excepția străinilor care vor ajunge în Botoșani, în următoarele două zile. Surpriza a fost un fundaș central australian care va fi testat de Leo Grozavu în următoarele zile.
Fotbaliștii botoșăneni au venit foarte optimiști la reunirea lotului și vor un retur de campionat cel puțin la nivelul turului. Cât privește șansele de calificare în cupele europene, aceștia sunt ceva mai realiști și spun că FC Botoșani încă nu este pregătită pentru un astfel de obiectiv.
„Ne așteaptă o perioadă care nu-i place niciunui sportiv dar nu putem juca la nivelul la care suntem fără această pregătire. Urmează un cantonament montan după care un cantonament mai lejer, cu meciuri multe. Ne-am întors cu gânduri frumoase și cu speranța că anul acesta va fi mai bun decât 2014. Nu ar fi rău să fie cel puțin ca 2014. Liga I este obiectivul meu. Sunt echipe mult mai sus decât noi, din punct de vedere financiar și pot avea obiectiv calificarea în cupele europene”, a spus mijlocașul Marius Croitoru.
„Îmi doresc să avem o prestație mai bună decât am avut în turul campionatului și să ne clasăm pe un loc mai bun decât anul tecut. Sunt sigur că în urma unei pregătiri foarte bune, vom reuși acest lucru. conjunctura ne poate duce chiar în cupele europene. Noi trebuie să ne vedem de treabă, să muncim foarte mult și dacă vom continua pe linia asta, e posibil să obținem și un loc de cupe europene”, a declarat fundașul Răzvan Tincu.
„Am venit cu forțe proaspete. Vrem mai mult decât în turul campionatului. Am terminat pe șapte și ne dorim o clasare mai bună. Nu vorbim de cupe europene. Conjunctura ne poate duce acolo dar nu cred că putem termina în primele patru. Dacă putem, surpriza va fi și mai mare. Mai am contract până în vară, vreau să joc cât mai bine, să dau goluri, să ajut echipa să câștige. Încă nu am vorbit de prelungirea contractului. Să terminăm cu bine campionatul și apoi vom vedea”, a precizat Attila Hadnagy. Vașvari și Acsinte ar putea pleca în această iarnă. „Îmi doresc un transfer, dar nu sunt disperat”
„În primul rând îmi doresc să fiu sănătos și să avem o clasare mult mai bună decât anul trecut. Cu siguranță se poate mai mult de locul șapte și asta ne dorim cu toții. Eu nu știu absolut nimic despre vreun transfer. Dacă va fi bine atât pentru club cât și pentru mine, îmi doresc un transfer. Eu sunt fericit și aici. Nu sunt disperat să plec. Un transfer ar fi important pentru mine pentru că am o vârstă, am o familie și contează și partea financiară”, a spus Gabriel Vașvari.
„Suntem nerăbdători să începem treaba. Vreau să terminăm pe un loc cât mai bun, patru-cinci. Eu sunt optimist. Eu am dat tot pentru această echipă și să dau în continuare. La FC Botoșani sunt jucători care în orice moment pot juca la primele trei echipe din Liga I. Eu îmi doresc un transfer dar nu sunt disperat. Conducătorii sunt în măsură să vorbească despre vreun transfer. Eu am fost sunat dar până nu semnez, nu pot să discut”, a declarat Florin Acsinte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER