Arsenal și Tottenham au interzis suporterilor introducerea pe stadion a „selfie stick”-urilor: „Victorie, am reușit”

Arsenal și Tottenham au interzis suporterilor introducerea pe stadion a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnologia secolului 21 nu pare a fi una pe placul oficialilor echipelor de fotbal din Premier League. Arsenal și Tottenham au decis să interzică intrarea în stadion a suporterilor care au asupra lor un „selfie stick”, băț care se atașează unui telefon mobil și care ajută la realizarea unui „selfie” ceva mai reușit și mai îndepărtat. Accesoriul costă între 18 și 22 de dolari și a fost inventat de curând de către o firmă din China, care a speculat moda printre utilizatorii de telefoane performante.

Dar pentru că în urmă cu o săptămână un suporter englez s-a plâns pe una dintre rețelele de socializare că nu a putut urmări așa cum trebuie un meci al lui Arsenal din cauza unui alt fan care s-a pozat pe tot parcursul lui ajutându-se de „selfie stick”, oficialii au acționat în consecință, interzicând introducerea lui în stadion sub pretextul că poate fi folosit cu ușurință drept armă și aruncat pe teren: „Confirmăm că le-am interzis pe stadion. Regulamentul nostru nu permite introducerea lor, pentru că poate duce la incidente pe care nu ni le dorim. Vor exista controale amănunțite, iar cei care vor reuși să intre în stadion cu așa ceva vor fi amendați”, a declarat ofițerul de presa al celor de la Arsenal.

Și cei de la Tottenham au luat aceeași decizie, după ce un suporter a înaintat o plângere pe adresa clubului: „Ne mulăm pe dorințele fanilor noștri. În plus, acest „selfie stick” poate periclita siguranța altora”. Decizia celor două cluburi a fost primită cu entuziasm de suporteri: „Victorie, am reușit! Putem să ne uităm liniștiți la meciuri de acum înainte”, au postat aceștia la scurt timp de la publicarea anunțului

La polul opus se află Everton și Swansea, care nu doar că nu au luat vreo măsură, ba chiar vând la magazinele oficiale „selfie stick”-uri personalizate cu numele și culorile cluburilor.


Fanul bucuros, cu „selfie stick” va trebui să lase accesoriul acasă la următoarele meciuri ale lui Tottenham, dacă nu va dori să plătească o amendă usturătoare în schimbul unei poze reușite cu bucuria sa

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×