Varianta Gaz Metan a picat din cauza salariului, dar tot va pleca. Paul Pârvulescu va fi împrumutat la Viitorul

Varianta Gaz Metan a picat din cauza salariului, dar tot va pleca. Paul Pârvulescu va fi împrumutat la Viitorul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Negocierile dintre Gaz Metan Mediaș și Paul Pârvulescu au intrat în impas după ce jucătorul Stelei a cerut un salariu mai mare decât cel inițial asupra căruia se înțelesese cu oficialii medieșeni. Se pare că Pârvulescu va merge până la urmă la Viitorul

UPDATE: Paul Pârvulescu va fi împrumutat până la urmă la Viitorul, după ce tratativele cu Gaz Metan Mediaș au intrat în impas. Jucătorul de bandă stângă va fi împrumutat la echipa lui Hagi până în vară


Președintele celor de la Gaz Metan, Ioan Horoba, și-a exprimat regretul legat de pierderea fundașului care probabil va pleca sâmbătă în primul cantonament al steliștilor, alături de restul jucătorilor lui Gâlcă: „Îmi pare rău, dar nu mai putem să facem transferul lui Pârvulescu. Duminică m-am înțeles cu el asupra contractului și am bătut palma, dar peste două zile m-a sunat și mi-a cerut mai mult la salariu.

Mi-a spus că Steaua nu își ține niciun ban la contractul cu noi, iar în condițiile astea noi trebuie să îi dăm mai mult dacă vrea să vină să joace pentru Mediaș. I-am explicat că nu putem să îi satisfacem pretențiile, iar în condițiile astea tranzacția nu se mai face”, a spus Horoba pentru DolceSport.

Inițiial, pe contul de Facebook al clubului medieșean a apărut un anunț conform căruia jucătorul ar fi fost împrumutat până la vară, pe toată perioada returului sezonului 2014-2015. Paul Pârvulescu, în vârstă de 26 de ani, a fost achiziționat de Steaua de la Gaz Metan Mediaș la începutul lui 2012. Pentru echipa din Ghencea a jucat în 62 de partide, marcând două goluri.

 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă. A fost nevoie de intervenția medicilor
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă.…
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de 7 nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de 7 nopţi: "O experienţă minunată"
FORȚA misterioasă care ar putea rezolva cele mai mari ENIGME ale cosmologiei
FORȚA misterioasă care ar putea rezolva cele mai mari ENIGME ale cosmologiei
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Ce preț are Andra pentru o cântare! Nelson Mondialu e foc și pară, a divulgat TOT: „Trebuie să iei tu, pe banii tăi…”
Ce preț are Andra pentru o cântare! Nelson Mondialu e foc și pară, a divulgat TOT: „Trebuie să iei tu,…
Am mai pierdut o stea. Cea mai iubită actriță a țării s-a dus la îngeri. Adio, dragă doamnă!
Am mai pierdut o stea. Cea mai iubită actriță a țării s-a dus la îngeri. Adio, dragă doamnă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale: „Parcă era bogat”
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale:…
×