Fundașul echipei Petrolul Ploiești, Geraldo Alves, a declarat, marți, la sediul Institutului Național de Medicină Sportivă, unde jucătorii grupării prahovene au efectuat vizita medicală, că „galben-albaștrii” se pot lupta pentru câștigarea titlului în ciuda problemelor de la club.
„Vom munci mult în pregătire pentru a-i ține mai aproape pe suporteri. Cred că ne putem bate în continuare la câștigarea titlului. Jucătorii au venit cu voința de a câștiga meciuri și așteptăm ca echipele din față să piardă puncte”, a spus Alves.
Geraldo Alves a afirmat că nu crede că de la Petrolul vor mai pleca mulți jucători în această pauză competițională. „Jucătorilor care evoluează la Petrolul le place să joace fotbal. Probleme există în fiecare parte, dar suntem concentrați pe obiective. Sperăm ca lucrurile să fie mai clare în viitor. Salariile sunt aproape la zi, așa că nimeni nu va pleca de la echipă”, a completat Alves.
După disputarea a 17 etape, Petrolul Ploiești ocupă poziția a treia în Liga I cu 33 de puncte, la zece puncte de liderul Steaua.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER