Fotbalistul olandez Jeroen Lumu, ultima dată la Heerenveen, a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea Petrolul Ploiești, informează tuttomercatoweb.com, care menționează însă că jucătorul nu va putea evolua pentru echipa prahoveană în acest sezon.
Contractul lui Lumu are o clauză de reziliere de 400.000 de euro. Tuttomercatoweb.com notează că Lumu, în vârstă de 19 ani, nu va putea evolua pentru noua sa echipă până la finalul actualei ediții de campionat deoarece, înainte de a juca la Heerenveen, a participat în acest sezon la câteva meciuri oficiale cu Ludogoreț Razgrad.
Lumu și-a început cariera la Willem II Tilburg, în 2011. El a fost legitimat până în 2013 la gruparea olandeză, iar în ianuarie 2014 a fost achiziționat de Ludogoreț Razgrad. În august 2014, Lumu a semnat un contract cu Heerenveen. La 3 octombrie, contractul a fost reziliat.
Jeroen Lumu a fost selecționat de 15 ori în naționala under 17 a Olandei, pentru care a înscris trei goluri în perioada 2011-2012, și o dată în reprezentativa olandeză under 18.
Echipa Petrolul Ploiești se află în aceste zile în cantonament în Antalya.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER