Spania și-a câștigat la pas grupa de la Campionatul Mondial. Brazilia și Tunisia, calificate în optimi

Redactor:
Marius Hutu
Spania și-a câștigat la pas grupa de la Campionatul Mondial. Brazilia și Tunisia, calificate în optimi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spania a terminat Grupa A a Campionatului Mondial de handbal masculin din Qatar cu maximum de puncte, după ce s-a impus și în ultima partidă, 30-26 cu Slovenia.

Campioana mondială en-titre nu a întâmpinat probleme în primele cinci partide de la turneul final, tragerea la sorți din vara trecută fiindu-i mai mult decât ideală. Qatar, reprezentativa țării gazde, a fost singura echipă care i-a ridicat ceva probleme, dar până la urmă trupa lui Manuel Cadenas a trecut cu bine și peste acest examen. Derby-ul Grupei A, cu Slovenia, a fost câștigat la pas de iberici, cu 30-26. 


Spania a condus tot meciul cu Slovenia, astfel că suporterii au fost mai mult decât relaxați pe parcursul întâlnirii

Spania s-a desprins încă din prima repriză, când a condus și la cinci goluri diferență (14-9), cu puțin timp înaintea intrării la cabine. Ibericii au arătat ca o echipă omogenă și au marcat din toate pozițiile.

De partea cealaltă, Slovenia a sperat măcar într-un egal, care ar mai fi ținut-o, măcar până la terminarea partidei Qatar – Belarus, în lupta pentru locul secund în grupă. Nu a fost cazul, pentru că Spania nu i-a dat nicio șansă nici în partea secundă. Într-un anumit context, prin jocul rezultatelor, ibericii ar fi putut termina și pe locul 3 în grupă. Poarta a arătat foarte bine și în absența lui Arpad Sterbik, Gonzalo Perez adunând 17 intervenții și un procentaj de 40% la sfârșitul jocului. Spania se pregătește, așadar, pentru o optime de finală cu naționala Tunisiei, care a învins Iran cu 30-23. În schimb, Slovenia este nevoită să mai aștepte terminarea partidei Austria – Macedonia pentru a-și afla adversara din prima fază eliminatorie. Până la urmă, nici locul 3 în Grupa A nu se prezintă chiar rău pentru naționala care a jucat semifinală la ediția precedentă.


Matej Gaber a marcat un gol pentru Slovenia în partida cu Spania

 

Ultimul loc din Grupa A a fost prins de Brazilia, care a învins Chile cu 30-22, după un meci în care s-a chinut 50 de minute să preia conducerea. Diferența a fost făcută pe finalul jocului. Indiferent de rezultatul partidei Qatar – Belarus, primele patru locuri în Grupa A sunt bătute în „cuie”: 1. Spania, 2. Qatar, 3. Slovenia, 4. Brazilia.

În ziua a 9-a a Campionatului Mondial a obținut calificarea și Tunisia, care a făcut parte din Grupa B. Africanii merg în optimi de pe locul 4, Austria putând fi devansată doar dacă ar pierde la cel puțin 14 goluri cu Macedonia. Croația termină în frunte în Grupa B și va avea un examen accesibil în optimi, cu Brazilia.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×