Meciul de baschet dintre CSU Asesoft Ploiești și CSA Steaua București, partidă care va avea loc azi, de la ora 19:30, în Sala Olimpia din Ploiești, este precedat de un conflict în toată regula între conducerile celor două echipe. Partida din cadrul Ligii Naționale de Baschet se va disputa, se pare, fără ca fanii Stelei să își poată încuraja favoriții din tribunele sălii de sport, totul după o decizie luată de CSU Asesoft. Motivul este dat de faptul că gazdele au primit informații că la meci ar fi intenționat să vină o parte a Peluzei Sud, galerie a echipei de fotbal Steaua.
Oficialii gazdelor au dat un comunicat de prsă în care se precizează că spectatorii vor intra la meci doar pe baza buletinului de Prahova, după controlul corporal. „S-a luat această decizie în urma informațiilor primite în ultimele zile cum că un grup de suporteri steliști (ai echipei de fotbal, în speță, Peluza Sud) va face deplasare la Ploiești pe cont propriu. Am solicitat CSA Steaua o hârtie oficială prin care să prezinte date clare referitoare la această deplasare și să își asume răspunderea pentru galeria pe care conducerea echipei de baschet o dorește la meci. CSA Steaua nu a dorit să își ia angajamentul în acest sens, delimintându-se de orice acțiune a fanilor săi în drumul spre Ploiești și în sala Olimpia (acte de violență, daune materiale etc.)„, și-au motivat ploieștenii decizia.
„Decizia e de neînțeles și total inoportună”
În replică, cei de la CSA Steaua fac apel la conducerea ploieștenilor să permită accesul tuturor la meci. „Steaua CSM EximBank considera total inoportuna masura luata de clubul CSU Asesoft Ploiesti, de a interzice accesul la partida pe care cele doua echipe o vor sustine la Ploiesti sambata a tuturor persoanelor care nu au buletin de Prahova. Intr-un moment in care baschetul din Romania se lupta sa creasca audienta la meciuri, iar ambele cluburi au facut de-a lungul timpului eforturi considerabile in ceea ce priveste marketingul si promovarea, tocmai pentru a atrage oamenii in salile de baschet, indiferent din ce zona a tarii provin ei, decizia echipei din Ploiesti este de neinteles„, se arată în comunicatul bucureștenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER