Echipa Universitatea Cluj a învins, marți, cu scorul de 2-1 (0-0), formația austriacă Wiener Neustadt, în penultimul meci amical din cadrul stagiului depregătire din Turcia, disputat pe durata a două reprize de câte 60 de minute, informează site-ul oficial al ardelenilor.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Castillion ’73 și Neag ’99, în timp ce austriecii au șunctat prin autogolul lui Martins, în minutul 112.
Universitatea Cluj a ratat un penalti prin Ciupe, în minutul 79.
Antrenorul George Ogăraru a început meciul în următoarea formulă de echipă: Panagopoulos – Jovanovici, Skvorc, Gravenberch, Ciupe (Martins ’31) – R. Costin – Ceppelini, Van den Broek – Zijler, Lemnaru, Mengolo. În repriza secundă au evoluat: Panagopoulos (Niczuly ’91) – Ciupe, Neag, Gravenberch (Calcan ’91), Martins – Lungu – Kovacs (Paulinho ’93), Cristocea – Nuno Viveiros, Castillion, Morar.
Ultimul meci amical al clujenilor va avea loc vineri, împotriva formației chineze Guizhou Renhe.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER