Garbine Muguruza (21 ani) este una dintre cele trei propuneri WTA pentru titlul neoficial de „revelația lunii”. Dacă în 2014 ne-am obișnuit să o vedem pe Simona Halep nominalizată la categoria „jucătoarea lunii” sau la „lovitura lunii”, în acest weekend, în meciul din turul I al Grupei Mondiale II din Fed Cup, remarcata WTA se va afla de partea cealaltă a fileului în meciul jucătoarei numărul trei a clasamentului mondial.
Muguruza (24 WTA) a impresionat la Australian Open cu un parcurs până în optimile de finală, acolo unde a împins-o în set decisiv pe campioana acestei ediții, Serena Williams. Iberica a făcut senzație și cu victoriile din turneul premergător, de la Sydney, împotriva italiencei Sara Errani și a polonezei Agnieszka Radwanska, înainte de a ceda în sferturi împotriva nemțoaicei Kerber. Adversarele ibericei din ancheta WTA sunt Madison Keys (19 ani), principală favorită a acestei curse în trei, grație semifinalei reușite la Melbourne, și Heather Watson (22 ani), britanica care s-a impus la turneul pregătitor de la Hobart, cu succese împotriva lui Sloane Stephens și Roberta Vinci.
Născută în Venezuela, Muguruza își face debutul în Fed Cup, sub culorile Spaniei, la Galați. În meciurile directe cu româncele, Muguruza are avantaj clar, 2-0 împotriva jucătoarelor pe care le va întâlni, cel mai probabil, în partidele de simplu: pe Simona Halep a învins-o în singura partidă disputată pe teren, în 2014, în China, la Wuhan, românca beneficiind în 2013, la Roma, de retragerea ibericei. Tot Muguruza a câștigat și singura partidă cu Irina Begu, pe zgură, în sferturile turneului ITF de la București, în 2012. Nici Alexandra Dulgheru, nici Monica Niculescu nu au jucat împotriva liderului echipei conduse de pe bancă de Conchita Martinez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER