Jorge Mendes continuă să îl taxeze pe Louis van Gaal cu fiecare apariție. Celebrul impresar portughez a creat ieri o adevărată furtună în Marea Britanie, după ce a lăsat de înțeles că Falcao (jucător pe care îl reprezintă) nu va rămâne la United din vară, nemulțumit de faptul că nu este folosit mai des.
Ulterior, intrat în direct la BBC, agentul a ținut să îl înțepe din nou pe tehnicianul batav, de această dată indirect, comparându-l cu Sir Alex Ferguson și cu Jose Mourinho, tehnician pe care îl reprezintă.
„E imposibil să aduci la United un antrenor de talia lui Ferguson. Sir Alex e un geniu, un adevărat Zeu. Eu mai știu un Zeu în Anglia, dar e la Chelsea, e greu de adus. Dacă Ferguson ar fi fost în acest sezon pe banca lui United, echipa ar fi avut cu 12-15 puncte mai mult„, a spus Mendes, citat de goal.com.
38 de trofee în 27 de ani a câștigat Alex Ferguson pe banca tehnică a „Diavolilor”
În ceea ce îl privește pe Mourinho, impresarul este convins că viitorul acestuia este legat de Chelsea. Indiferent de oferta pe care ar avea-o, „Specialul” este decis să facă lucruri mărețe în capitala Angliei.
„Jose va rămâne cu siguranță mult și bine pe Stamford Bridge. Va fi ca Alex Ferguson pentru Chelsea. Iubește fanii de aici, iubește orașul, vă garantez că în următorii 10 ani nu o să îl vedeți la alt club„, a mai spus lusitanul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER