Gică Hagi împlinește pe 5 februarie 50 de ani. Îmi este atât de dor de fotbalistul Hagi încât uneori mă-ntreb de ce nu a putut să joace și el ca și legendarul englez Stanley Matthhews la nivel de top până la această vârstă.
Matthews, care la 41 de ani câștiga Balonul de Aur, ăsta de-l primi Ronaldo deunăzi, iar la 48 de ani era declarat cel mai bun jucător din fotbalul englez…
Sigur că în secolul 21 era infinit mai greu de clădit o astfel de poveste precum cea a lui Stanley Matthews, cel născut în 1915, dar care a reușit să-și împingă gloria până la mijlocul anilor ”60. Hagi s-a retras la 36 de ani într-o epocă în care viteza jocului, condiția fizică a adversarilor fac tot mai grea împingerea longevității sportive spre bariera maximă în teren a celor 40 de ani pe care i-am mai văzut la un Ryan Giggs sau Javier Zanetti.
Am pomenit de epoci atât de diverse, și tocmai asta mi se pare fabulos la Hagi. Este un jucător care traversează epocile cu o naturalețe extraodinară. Privești imaginile din cariera lui Hagi și realizezi că în jurul lui s-au schimbat stiluri de joc, sisteme tactice, programe de antrenament, modele de echipament, s-au produs revoluții tehnologice în transmiterea meciurilor, dar el a rămas la fel de actual.
Mă uit la minutele în care Hagi intră la EURO ”84 și zburdă printre vicecampionii acelei ediții, jucătorii spanioli. Și apoi sar peste timp la EURO 2000 și-l văd pe Hagi conducând naționala până la un nou moment de apogeu al nostru, sfertul de finală cu vicecampioana acelei ediții, Italia. EURO ”84, EURO 2000…
Totul era complet schimbat, dar Hagi era atât de natural în peisaje atât de diferite… Și cred că și în 2015, un Hagi de la EURO de acum 30 de ani s-ar potrivi perfect cu lumea lui Ronaldo, a lui Messi, a lui Robben…
Îmi este atât de dor de Hagi în teren. De senzația pe care o trăiam că nimic nu-i poate sta în cale. Lui și implicit naționalei mele. Îmi aduc aminte de anii adolescenței când așteptam o singură veste: să știu că Hagi este disponibil pentru următorul meci al României. Și atunci încrederea devenea maximă.
Hagi lasă de înțeles că dacă pașaportul său ar fi fost eliberat prin Brazilia, Spania sau Marea Britanie, recunoașterea sa internațională ar fi fost mult mai mare. Cred însă că un alt pașaport nu putea anula identitatea jocului lui Hagi care a strâns în el și strălucirea, dar și slăbiciunile spiritului românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER