După ce trei bărbați mascați au încercat să spargă locuința în care se afla la acel moment alături de soție și de fiica de numai doi ani, Di Maria pare să fi depășit momentul terifiant. Iar dovadă o face ultimul videoclip încărcat pe rețelele de socializare de către mijlocașul lui Manchester United, unul în care argentinianul face gesturi obscene pe ritmul unei melodii ale cărei versuri vorbesc de la sine: „Am soluția! Care? Asta este pentru tine”.
În vârstă de 27 de ani, Di Maria s-a transferat în 2014 de la Real Madrid la Manchester United contra sumei de aproape 60 de milioane de lire sterline, fiind un record pentru madrileni și al cincilea cel mai scump transfer din toate timpurile. În cele 17 partide în care a jucat pentru Manchester United, Di Maria a marcat de trei ori: „Este atât de bun încât nici nu trebuie antrenat. Este tipul de jucător rapid, care ori marchează, ori creează faze de gol. Să îl vezi jucând este o adevărată plăcere”, declara entuziasmat Ryan Giggs în presa engleză la finalul lui 2014.
Iar dacă pe teren nu are ce i se reproșa, ultimul său filmuleț devenit viral pune semne mari de întrebare și aduce după sine critici numeroase:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER