Omul de afaceri Ion Țiriac a reacționat prompt după ce numele său a fost pomenit în dosarul Elenei Udrea și procurorii au anunțat că îl vor chema la audieri.
În cercetările pe care DNA le efectuează în cazul plângerii formulate împotriva Elenei Udrea privind folosirea fondurilor europene pentru construcția „Stejarii Country Club” a fost vehiculat și numele lui Ion Țiriac. Astfel, clubul „Stejarii”, dezvoltat de omul de afaceri, reprezintă o investiție de circa 18 milioane de euro, din care aproximativ 8 milioane de euro provin din fonduri europene, fonduri care au fost luate pentru dezvoltarea turismului în zona Capitalei. „Stejarii Country Club” se află în imediata apropiere a complexului rezidențial de lux „Stejarii”, construit de Țiriac în zona pădurii Băneasa din Capitală. Ion Țiriac neagă orice abatere de la lege și solicită, printr-o scrisoare deschisă, autorităților statului să îi cerceteze afacerile. Acesta menționează că se va adresa justiției dacă îi va fi prejudiciată imaginea sa sau a firmelor pe care le deține.
Aceasta este scrisoarea deschisă a lui Ion Țiriac:
„În atenția: Autorităților Statului Român și a mass-media
Stimate doamne, stimați domni,
Subsemnatul, Ioan Țiriac, fidel legilor României, pe care le respect atât în calitate de cetățean al României, cât și ca investitor în economia locală, partizan transparenței, eticii și bunelor practici de afaceri, lansez pe această cale o invitație deschisă către orice Autoritate a Statului Român în vederea verificării activităților întreprinse de către companiile Grupului Țiriac.
Am decis să fac acest demers public pentru a arăta că activitatea companiilor din Grupul Țiriac se face cu respectarea legilor României și pentru a pune capăt speculațiilor și intoxicărilor apărute în media în ultimele luni. Pentru aceasta, vă asigurăm de întreaga colaborare, transparență și deschidere a companiilor din Grupul Țiriac în relația cu Autoritățile Statului Român prin punerea la dispoziție a tuturor informațiilor legal necesare acestui demers.
În același timp, lansez invitația către presa centrală, în numele unei corecte și documentate informări a publicului, în cazul în care jurnaliștii doresc să verifice veridicitatea informațiilor obținute din surse proprii, să se adreseze reprezentanților companiilor din Grupul Țiriac. Astfel, se pot evita foarte ușor speculațiile, dezinformarea sau informarea partială asupra unor subiecte, doar din dorința de senzațional. În egală măsură, vă aduc la cunoștință că vom sancționa pe cale legală, prin demersuri active în justiție, orice act public ce aduce atingere reputației personale, a imaginii familiei mele sau a companiilor din Grupul Țiriac
Cu stimă, Ioan Țiriac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER