Sony Computer Entertainment a lansat un nou trailer pentru Bloodborne, RPG-ul produs de studiourile From Software și Sony Studio Japan. De această dată, noul clip se oprește asupra poveștii ce va sta în spatele acestui succesor spiritual pentru Demon”s Souls și seria Dark Souls.
Chiar dacă nu poartă același nume, fanii vor recunoaște imediat asemănările dintre Bloodborne și celelalte titluri ale studioului From Software: Demon”s Souls (lansat în exclusivitate pentru PlayStation 3) și seria Dark Souls (ale cărei titluri sunt disponibile pe PC, Xbox 360 și PlayStation 3, iar în curând pe noile PlayStation 4 și Xbox One). În plus, în Bloodborne, eroii vor putea purta și folosi arme de foc pentru a-și elimina inamicii.
Nu în ultimul rând, Bloodborne va beneficia de Chalice Dungeons, niveluri subterane generate aleatoriu cu un grad imens de rejucabilitate. Aceste dungeon-uri vor diferi de la jucător la jucător, producătorii lăudându-se că doi eroi nu vor putea genera aceeași combinație de item-uri și, implicit, nici aceeași configurație a dungeon-ului. Totuși, având în vedere că atât monștrii întâlniți, precum și boșii și dificultatea per ansamblu vor diferi de la un dungeon la altul, jucătorii își pot invita prietenii pentru a „rezolva” împreună un astfel de nivel generat aleatoriu.
Bloodborne va fi lansat pe 25 martie 2015, exclusiv pentru PlayStation 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER