Liviu Ciobotariu va debuta într-un meci oficial pe banca echipei ASA Târgu Mureș în deplasarea, duminică, de la ora 18:00, pe terenul lui „U” Cluj. Olandezii aduși de George Ogăraru îl sperie pe antrenor. „Sunt mulțumit de cum au răspuns jucătorii în cele două cantonamente. Sunt mulțumit de cum au răspuns jucătorii. Dispunem de un lot valoros, avem concurență pe posturi, ceea ce este foarte bine. Mă bucur foarte mult și de revenirea lui Bumba, un jucător important pentru noi. Vom avea o deplasare dificilă la „U” Cluj, o echipă dificilă, care s-a schimbat mult în această iarnă”, spune Ciobotariu pentru ProSport.
„Nu ne hazardăm să vorbim de Europa”
Și Narcis Răducan va debuta din postura de președinte al ASA-ului și are aceeași temere legată de olandezii clujenilor. Universitatea a transferat în această iarnă trei jucători din „Țara Lalelelor”. „Avem o echipă echilibrată valoric și numeric, dar este un meci important, cel cu „U” Cluj. Vom întâlni o echipă care s-a schimbat mult, transferând dintr-un fotbal puternic, cel din Olanda”, a spus, pentru ProSport, președintele mureșenilor, care a vorbit și de șanse de calificare în Europa League. „Suntem oameni cu experiență și știm că nu este bine să ne hazardăm la pauza jocului și să vorbim de cupele europene. Noi în această situație suntem. La pauza unui meci. Este clar că suntem favoriți, dar echipele s-au schimbat, iar acest fapt trebuie să ne dea un mesaj de echilibru”, a mai declarat Răducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER