În 2015, Europa va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente sportive, Jocurile Olimpice Europene, competiție ce va avea loc la Baku, în Azerbaidjan, între 12-28 iunie.
Cei mai buni sportivi europeni se vor bate pentru medalii, într-un concurs asemănător ca desfășurare cu Jocurile Olimpice de vară. Dublă vicecampioană mondială și una dintre cele mai bune sportive tricolore ale momentului, gimnasta Larisa Iordache (18 ani) nu se va putea bate pentru medalii la Baku.
„Larisa Iordache nu va putea participa la Jocurile Olimpice Europene pentru că această competiție se suprapune peste examenul de Bacalaureat. Una dintre prioritățile Larisei este să ia acest examen, știm cât de greu se ia BAC-ul în zilele noastre, și cum la anul se va suprapune peste Jocurile Olimpice, suntem nevoiți să renunțăm să o ducem la Baku. Nu știu, poate oficialii din sport vor găsi o soluție cu o sesiune specială a examenului, altfel nu avem ce face. Competiția aceasta este importantă pentru noi, este și prima ediție a Jocurilor Europene și reprezintă o etapă importantă ce ne ajută să ne pregătim pentru cel mai important obiectiv în acest an, calificarea la Jocurile Olimpice, calificare ce se poate obține la Campionatul Mondial”, a declarat antrenoarea Mariana Bitang, pentru DigiSport 3.
Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, va începe pe 8 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER