Tehnicianul formației FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat sâmbătă, după remiza cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-1, că după aspectul jocului rezultatul este echitabil, menționând că echipa sa nu a fost la cel mai bun nivel.
„După aspectul jocului rezultatul este echitabil. Noi suntem echipa care a dominat jocul. Am avut posesia mingii, dar am întâlnit o formație bine așezată în teren, pragmatică. Din păcate nu am fost la cel mai bun nivel. Nu am găsit pentru azi cea mai bună formulă de la început, dar e bine că jucătorii care au intrat și-au adus aportul la acest rezultat. Echipa încă trebuie să-și consolideze locul în primul eșalon. Avem încă multe de pus la punct la nivelul jocului”, a spus Grozavu la Digi Sport.
FC Botoșani a remizat, sâmbătă, în deplasare, scor 1-1, cu formația Gaz Metan Mediaș, în etapa a XVIII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Curtean ’33 pentru gazde și Hadnagy ’73 pentru oaspeți.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER