Dinamo a mai adus un jucător. Andrei Marc, fundașul central în vârstă de 21 de ani, a fost declarat miercuri jucător liber de contract, astfel ca azi va putea semna contractul cu noua sa echipă, informează DigiSport. Dinamo profită de faptul că „fereastra” transferuri se închide la finalul lunii februarie și mai înregimentează un fotbalist pe ultima sută de metri.
Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis miercuri că Andrei Marc poate deveni jucător liber de contract după ce Ceahlăul nu i-a plătit salariul pe mai multe luni. Marc a fost dorit în iarnă și de Steaua, însă echipa lui Gâlcă a abandonat această pistă.
Andrei Marc este un fotbalist lansat în fotbalul mare de Ceahlăul Piatra Neamț, echipă pentru care a jucat 71 de meciuri în Liga 1 și a marcat trei goluri. Marca are și trei selecții la naționala Under 17 a României, o prezența la reprezentativa Under 19 și a fost convocat de patru ori la naționala Under 21.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER