Antrenorul formației Dinamo, Mihai Teja, fost selecționer la naționala Under21 a României, consideră că obiectivele trasate de conducerea FRF echipei naționale, de a se califica la CE 2016, CM 2018 și CE 2020, sunt realizabile.
„Eu cred că este realizabil obiectivul FRF, deja în proporție de 80 la sută suntem calificați la Campionatul European. De ce nu? Un proiect înseamnă un plan pe 2,3 sau 5 ani, depinde. Nu înseamnă de pe azi pe mâine. Noi ne dorim imediat să ajungem sus, să mergem la turneele finale, să câștigăm și Campionatul Mondial. Dar totul se face în timp, dacă pleci de la zero. Eu cred în așa ceva, de aceea se fac proiecte, ca să crezi în ele. Cu siguranță se poate orice. Dacă îți dorești și sunt bani se poate face orice„, a declarat Mihai Teja, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
Federația Română de Fotbal și-a stabilit ca obiectiv principal al „Planului strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020”, document intrat în posesia MEDIAFAX, calificarea echipei naționale la următoarele trei ediții ale turneelor finale, CE 2017, CM 2018 și CE 2020.
Pentru perioada 2015-2020, Federația Română de Fotbal a elaborat un plan strategic cu obiective precise și detaliate pe care promite să le aplice pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Documentul ar urma să fie prezentat membrilor afiliați în următoarea ședință a Adunării Generale a FRF, din 30 martie.
Planul realizat de FRF este structurat în jurul a cinci obiective strategice pentru perioada amintită: calificarea echipei naționale la toate cele trei turnee finale CE 2016, CM 2018, CE 2020, creșterea substanțială a numărului de practicanți și de persoane implicate în fenomenul fotbalistic, dezvoltarea fotbalului feminin și a futsalului (creșterea performanței echipelor naționale), construirea unei culturi organizaționale care să devină suport pentru performanța sportivă și creșterea atractivității și a vizibilității jocului de fotbal.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER