Petrolul Ploiești a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Botoșani, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii 1, unicul gol al meciului fiind marcat de Felipe Teixeira, în minutul 48, din lovitură de la 11 metri.
La finalul partidei, antrenorul gazdelor, Leo Grozavu, și-a felicitat elevii pentru evoluție și a pus înfrângerea doar pe seama neșansei.
„Eu personal le-am zis băieților că sunt mândru de evoluția pe care au avut-o. S-au dăruit, au făcut efort. Dar se întâmplă ca atunci când joci bine să pierzi. Nu e o tragedie, important e să ne ridicăm și să mergem mai departe. Le-am zis după meci – deși sunt un tip pretențios -, îi felicit pentru cum au jucat. Dacă ținem cont de faptul că Petrolul nu a tras vreun șut pe poartă, în afară de gol și nu a avut vreun corner, e clar că am dominat clar jocul„, a spus la final tehnicianul, pentru ca apoi să vorbească despre obiectivul pentru sezonul în curs: „Am mai spus-o, nu avem ca țel calificarea în cupele europene, important e să ne consolidăm poziția„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER