Antrenorul formației Rapid, Cristian Pustai, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Viitorul va fi cel mai dificil din acest retur pentru că este primul pe Stadionul Giulești pentru el și mulți dintre jucătorii din lot.
„Este poate cel mai dificil meci din acest retur pentru că este primul pe care îl jucăm pe Giulești. Are și o importanță sentimentală pentru că trebuie să găsim această comuniune cu galeria și suporterii. Ne dorim să avem susținerea publicului. Suporterii trebuie să fie aproape de această echipă pentru că le-am promis că vor vedea altceva decât în tur”, a spus Pustai.
Tehnicianul a adăugat că FC Viitorul rămâne o formație puternică în ciuda înfrângerii din etapa precedentă deoarece dintre cele opt partide disputate în deplasare a pierdut doar unul. „Victoria cu Steaua nu ne-a adus decât trei puncte în clasament și atât. Noi trebuie să fim conștienți că ne așteaptă un meci cu o echipă care, chiar dacă a început slab acest retur, rămâne o echipă foarte bună în deplasare. Viitorul din opt meciuri în deplasare a pierdut doar unul, la Mediaș, și în total a obținut 13 puncte. Asta înseamnă că e o echipă foarte bună”, a explicat antrenorul.
Întrebat dacă Ricardo Silva, ultima achiziție a formației Rapid, va fi măcar rezervă în partida cu FC Viitorul, Pustai a răspuns că nu știe dacă acesta a fost legitimat. „E o diferență între a semna și a fi legitimat. Nu știu dacă el este legitimat la clubul Rapid”, a afirmat Pustai.
Antrenorul consideră favorabile rezultatele din prima etapă a returului, dar menționează că îl interesează doar jocul echipei sale. „Rezultatele din etapa precedentă să zicem că a fost favorabile, pentru că am reușit să urcăm în clasament. Dacă am reuși să urcăm unul sau două locuri după fiecare etapă ar fi perfect. Dar vedem mai aproape plutonul. Clasamentul s-a rupt de la locul opt în jos. Deci luminița e mai mare puțin, dar noi trebuie să ne vedem de jocul nostru”, a precizat Pustai.
Echipa Rapid întâlnește, luni, de la ora 20.30, pe teren propriu, echipa FC Viitorul, într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER