Air Thereau. Fostul stelist se află într-un club select, alături de Benzema și Giroud. Cum voia Copos să-i plătească Stelei 3 milioane de euro și de ce i-a „oferit” încredere Barthez

Redactor:
Andru Nenciu
Air Thereau. Fostul stelist se află într-un club select, alături de Benzema și Giroud. Cum voia Copos să-i plătească Stelei 3 milioane de euro și de ce i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Siteul Eurosport în limba franceză i-a dedicat un material amplu atacantului echipei Udinese, Cyril Thereau (31 de ani), un fotbalist care a dat greutate în trecut și primului eșalon din România.

  • Udinese se află pe locul 13, cu 28 de puncte, după 23 de etape. Thereau ocupă poziția a cincea în topul golgheterilor din Serie A, cu 8 goluri, la egalitate cu Eder (Sampdoria), Ljajic (AS Roma), Mauri (Lazio) și Zaza (Sassuolo)

Jurnaliștii siteului menționat au construit un text clar și concis despre un fotbalist mai puțin cunoscut în accepțiunea lor publicului mare din Franța. Sub titlul „5 lucruri de știut despre Thereau”, eurosport.fr a subliniat atât calitățile care-l fac special pe fostul vârf al Stelei, cât și clubul select în care se regăsește în prezent.


Dominator și în vestiar

La egalitate cu vedeta lui Arsene Wenger

Cu opt goluri marcate în sezonul actual din Serie A, Cyril se poziționează pe locul patru într-o ierarhie a celor mai eficienți marcatori francezi care evoluează în primele patru campionate ale lumii. Podiumul e ocupat de Griezmann (Atletico Madrid,14), Benzema (Real Madrid,13) și Menez (Milan, 12), iar treapta a patra a clasamentului e împărțită de Thereau cu starul lui Arsenal, Olivier Giroud (ambii, cu câte 8). În sezonul 2006-2007, Thereau, un atacant nu numai de gura porții, ci și cu un joc elaborat în afara careului, a punctat de 10 ori pentru Steaua în 17 partide din Liga 1, devenind unul dintre cei mai apreciați fotbaliști străni care au evoluat în România după Revoluție.

10 goluri a marcat Thereau pentru Steaua în 17 partide din Liga 1


Thereau, un atacant cu un joc aerian de bun spre foarte bun

Reper important în cariera sa, etapa Steaua e inclusă de francezi la capitolul din care reiese că Cyril nu a evoluat niciodată la o grupare din primul eșalon din țara sa. Pasat în patra ligă între Gap și Orleans, longilinul vârf a câștigat prestanță în Liga a doua, devenind om de bază la Angers. După ce i-a bătut la ușă o ofertă din Belgia, de la Charleroi, fotbalistul care impresiona nu numai prin plasament și simț al porții, ci și prin devieri fine și culoarele realizate pentru colegi, a fost adus la Steaua pentru 700.000 de euro de fostul manager Mihai Stoica. George Becali ajunsese să ceară 3 milioane de euro pentru a-l ceda, iar pe fir intrase la un moment dat chiar și George Copos. Patronul de la Ana își bomba pieptul spunând că „prețul corect e de 1,5 milioane de euro, dar dacă e nevoie voi da și 3 milioane”. Intrat rapid în inima fanilor, Thereau avea și o viață fără cusur în afara terenului, chiar într-o perioadă în care mulți jucători ai Stelei călcau constant pe bec. Foști colegi dezvăluie pentru ProSport că Thereau obișnuia să iasă alături de soția sa numai în Mall Vitan și Plaza Mall, locurile în care își găsea nenumărate surse de divertisment. 

2,5 milioane de dolari a luat Steaua după ce l-a vândut la Anderlecht

Evoluțiile de la Steaua l-au propulsat la o formație de top din Belgia. Vândut pentru circa 2,5 milioane de dolari la Anderlecht, sportivul născut la Privas a avut o periaodă agitată, marcată de mai multe cliniciuri cu antrenorul lui Anderlecht, și a fost nevoit să se reorienteze. „Thereau este foarte departe de ceea ce am văzut cã juca la Steaua. Vreau să discut cu el si să aflu ce se întâmplă, să văd dacă este pregătit fizic, după accidentarea la picior, care l-a făcut să nu dispute nici un meci timp de trei luni. Poate este altceva la mijloc. Iar în ceea ce priveste comentariile sale, existã un singur adevãr: cel de pe teren. Nu în interviuri trebuie sã-si dovedeascã valoarea„, îl punea pe coji de nucă managerul lui Anderlecht, Herman Van Holsebeeck. Simțind miros de sânge și evaluând corect calitățile francezului, oficialii mai multor formații s-au năpustit ca vulturii lacomi peste birourile șefilor de pe Constant vanden Stock. La un moment dat, chiar și oficialii de la Dinamo își exprimaseră intenția de a-l lua pe fotbalistul lansat de Angers, Didier Frenay, agentul jucătorului, confirmând la acel moment discuțiile cu Dinamo. Fie ținta s-a  dovedit prea costisitoare pentru gruparea din Ștefan cel Mare, fie armata de acționari de la Dinamo își propusese doar să le arate fanilor că stă mereu la pândă.


La Chievo a fost coleg și cu actualul stelist, Paul Papp

Salariu de 3 milioane de euro pe patru ani. La Steaua avea peste 100.000 de euro

Scânteia carierei lui Thereau avea să se aprindă abia după trecerea în Italia. După trei sezoane petrecute la Charleroi, Chievo plătea 900.000 de euro pentru un tip necunoscut tifosilor din Verona, dar italienii n-aveau să parieze pe un cal mort. „Echipa friulană a câștigat cursa cu Atalanta pentru semnătura lui Cyril Thereau. Andrea Stramaccioni l-a vrut neapărat pe francez și conducătorii bianconerilor au făcut tot ce a depins de ei pentru ca fostul vârf al lui Chievo să aleagă Udine. Atalanta îi oferea 550.000 de euro/sezon și un contract pe următorii trei ani, dar Udinese a supralicitat: Thereau va primi aproape trei milioane de euro, în cei patru ani cât va îmbrăca tricoul alb-negru”, scria sport.panorama. în vara lui 2014.

E antrenat de Stramaccioni și Dejan Stankovic

Cota i-a crescut rapid și datorită faptului că „Milan și Fiorentina și-au manifestat constant interesul pentru atacantul de la Chievo”, notează francezii de la Eurosport. Transferat în vara lui 2014 de la Chievo la Udinese, fotbalistul care a evoluat în Liga Campionilor cu Steaua (0-3, 0-0 cu Lyon / 1-4, 0-1 cu Real Madrid) s-a adaptat rapid. Într-o echipă marcată de figura lui Antonio Di Natale (39 de ani), Thereau s-a impus rapid, devenind în acest sezon golgheterul formației, cu opt reușite. Cu Dacia pe piept, principalul sponsor al Thereau pare la 31 de ani că trimite tot mai des semnale spre selecționerul Franței, Didier Deschamps, dar nu uită nici perioada petrecută în România. El evocă de fiecare dată aventura din Bucureștiul pe care-l lua la pas de fiecare dată când avea ocazia. „Oricum, îmi aduc aminte cu plăcere de parcursul în România, de Steaua, de suporterii lor și de Mihai Stoica, o persoană deosebită pentru mine. Mi-ar plăcea să revin în România”, spunea dreptaciul de 1,89 m pentru DolceSport, în urmă cu doi ani.

Totul a început cu Barthez

Dacă momentele din România ocupă file importante din albumul cu amintiri al actualului jucător de pe Stadio Friuli (42.000 de locuri), ziariștii de la Eurosport susțin că nivelul de încredere al lui Cyril a crescut substanțial după un meci în care a reușit să-l îngenuncheze pe campionul mondial și european Fabien Barthez. Pe când juca pentru Angers, Thereau a izbutit golul victoriei de 3-2 pe Velodrome, contra lui Olympique Marseille, un meci din turul al doilea al Cupei Franței, o partidă care îi înviorează și acum retina. După acel meci puștiul Thereau își exprima dorința ca pașii de pe teren să-l poarte la un moment dat spre o echipă de top din Hexagon. Vântul carierei nu l-a purtat până la 32 de ani spre țintele puse în tinerețe, dar constantele evoluții din Serie A îi pot deschide noi orizonturi. Cyril Thereau, un fotbalist profesionist care și-a pus amprenta și pe fotbalul românesc.


Cyril THÉRÉAU
Născut: 24.04.1983 (Privas,Franța)
Post: atacant
 
În Liga I
2006-07: Steaua                   17   10
 
În Cupa României
2006-07:  Steaua    3    0
 
În cupele europene
2006-07: Steaua    7    0
 
Statistică: Răzvan TOMA


 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți, surprins cum îl bagă în bancomat
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți, surprins cum îl…
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Ce face în fiecare zi milionarul român cu 3 pensii. Cum se menţine în formă, la 78 de ani
Ce face în fiecare zi milionarul român cu 3 pensii. Cum se menţine în formă, la 78 de ani
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Regulă pentru gunoi. Iei amendă de 50.000 de lei. Interdicția se aplică peste tot în România
Regulă pentru gunoi. Iei amendă de 50.000 de lei. Interdicția se aplică peste tot în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×