EXCLUSIV | Răsturnare de situație în cazul lui M. Costea, după ce a devenit liber de contract. Mișcarea pe care a făcut-o Steaua

EXCLUSIV | Răsturnare de situație în cazul lui M. Costea, după ce a devenit liber de contract. Mișcarea pe care a făcut-o Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Costea a fost declarat liber de contract de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor. Steaua încă își poate recupera însă banii investiți pe transferul atacantului de la Universitatea Craiova.

În vara lui 2011, Mihai Costea trece de la Universitatea Craiova la Steaua. Suma pentru care Gigi Becali s-a înțeles cu Adrian Mititelu a fost de 1,4 milioane de euro pentru 40% din drepturile federative ale jucătorului. Becali avea mare încredere în noua „perlă”, deși fusese avertizat de Victor Pițurcă, cel care îi transmisese că s-a păcălit.

Timpul avea să-i dea dreptate fostului selecționer. Performanțele lui Mihai Costea au fost mai degrabă numărate în numere de ziare de scandal vândute, din cauza vieții extrasportive a acestuia. Din 2011 și până în prezent, Mihai Costea a prins doar 55 de meciuri în tricoul Stelei, timp în care a reușit 13 goluri și 8 assist-uri.

În tot acest timp, salariul i-a crescut de la un sezon la altul, iar în 2015 acesta a ajuns la 15.000 de euro lunar. Bani pe care i-a primit fără să joace măcar un minut. Miercuri, CNSL a decis să rupă relația dintre Mihai Costea și Steaua, la cererea jucătorului.

Steaua are șanse să-și recupereze banii pe Mihai Costea

Tot în acea vară, Universitatea Craiova era dezafiliată, iar jucătorii au fost declarați liberi de contracte. Înțelegerea dintre Universitatea Craiova și Steaua pentru transferul lui Mihai Costea a fost și ea anulată. În acel contract, Adrian Mititelu trecuse o clauză asemănătoare cu cea pusă de Sechelariu în transferul lui Eugen Baciu la Steaua.

Universitatea Craiova ar fi urmat să primească de la Steaua 40% dintr-un eventual transfer al lui Mihai Costea, dar nu mai puțin de un milion de euro. Clauza se aplica și în cazul în care Mihai Costea era declarat liber de contract. Acel contract a fost anulat însă, iar Mihai Costea a fost legitimat din postura de jucător liber de contract.

Ulterior, conducerea Stelei s-a înscris la masa credală, pentru recuperarea sumei pe care apucase deja să i-o plătească Universității. Numai că Tribunalul Brașov a decis ca Universitatea Craiova să intre în faliment. Decizia a fost atacată de Adrian Mititelu: „Sunt șanse mari ca falimentul să fie anulat, deoarece Tribunalul Brașov a luat această decizi în baza unor documemnte false. Acele datorii nu sunt ale Universității Craiova. Dacă vom câștiga, vom fi repuși în situația juridică pe care o aveam la 15 februarie 2006„, a explicat Adrian Mititelu pentru ProSport.

În acest caz, Steaua ar urma să-și recupereze banii de la Universitatea Craiova. Dar ce se va întâmpla dacă decizia de faliment va fi menținută și după contestație? „Eu sunt în proces cu FRF și LPF prin care am solicitat daune de 250 de milioane de euro pentru dezafiliere, deoarece și dezafilierea a contribuit la faliment. Că ne-or da 25 de milioane…rămâne de văzut. Eu cred că în maximum doi ani va fi dată o decizie definitivă. Dacă Universitatea va fi și atunci în faliment, atunci vor merge banii către creditori (n.r. printre care și Steaua), iar ce rămâne se împarte la acționari. Dacă nu va fi în faliment, atunci banii vor intra în conturile clubului și, de acolo, către creditori”, ne-a mai explicat patronul Universității Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut  😮
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut…
Gata! PSG s-a hotărât deja, după ce a început discuțiile cu Cristiano Ronaldo
Gata! PSG s-a hotărât deja, după ce a început discuțiile cu Cristiano Ronaldo
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
NEWS ALERT | Antrenorul din Superliga, demis în cantonament! Patronul l-a dat afară: ”Eu nu pot să accept aşa ceva!”
NEWS ALERT | Antrenorul din Superliga, demis în cantonament! Patronul l-a dat afară: ”Eu nu pot să accept aşa ceva!”
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Tradiţie înfricoşătoare de Bobotează. Cum alungă hâzii din Chintelnic spiritele rele, la început de an
Tradiţie înfricoşătoare de Bobotează. Cum alungă hâzii din Chintelnic spiritele rele, la început de an
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona Halep
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona…
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
Noua Toyota RAV4 2025 devine fratele mai mic al modelului Land Cruiser
Noua Toyota RAV4 2025 devine fratele mai mic al modelului Land Cruiser
Discursul emoționant al actorului român Sebastian Stan după ce a primit Globul de Aur.
Discursul emoționant al actorului român Sebastian Stan după ce a primit Globul de Aur. "România te iubesc!"
×