Unul dintre cei mai bogați români, „decapitat”. „La 25 de ani aveam deja 4 milioane de dolari”, azi a primit 4 ani de închisoare

Unul dintre cei mai bogați români,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare și trei ani interzicerea unor drepturi, pentru cumpărare de influență, în același dosar avocatul Doru Boștină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influență, sentința nefiind definitivă.

 Curtea de Apel Ploiești, instanță care a judecat procesul de corupție în care au fost inculpați omul de afaceri Gruia Stoica și avocatul Doru Boștină, a decis, joi, să-l condamne la patru ani de închisoare pe proprietarul GFR.

Conform sentinței publicate pe portalul instanțelor de judecată, Gruia Stoica a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare și trei ani de interzicerea exercitării unor drepturi, pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

Judecătorii au decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reținut pe o durată de 24 ore, în data de 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie și 9 mai 2014, inclusiv, precum și perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent.

Totodată, judecătorii au menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condițiile în care sentința nu este definitivă și poate fi contestată.

Conform aceleiași sentințe publicate pe portalul instanțelor de judecată, avocatul Doru Boștină a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență.

Potrivit documentului citat, judecătorii au dispus, în cazul avocatului Doru Boștină, aplicarea articolelor 65 și 66 literele a, b, g și k din Codul penal, pe perioada executării pedepsei, ceea ce presupune că acesta nu are dreptul, printre altele, să fie ales sau să ocupe funcții publice, să exercite profesia sau activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe perioada executării pedepsei.

Totodată, magistrații ploieșteni mențin măsura controlului judiciar în cazul lui Doru Boștină, luată în 14 februarie 2014 de Curtea de Apel București.

Potrivit aceleiași sentințe a Curții de Apel Ploiești, Gruia Stoica și Doru Boștină au fost obligați să plătească fiecare câte 4.000 de lei cheltuieli judiciare.

Sentința de joi a Curții de Apel Ploiești poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupție la sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de către procurorii anticorupție de cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boștină trei milioane de euro pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la licitația pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa și firma acestuia, GFR.

La jumătatea lunii februarie a aceluiași an, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv și pe Doru Boștină cu interdicție de a părăsi țara. Ulterior, în 9 mai, instanța a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului-cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.

Conform fișei de date a achiziției, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II și 172.574.610 lei pentru S.E. Ișalnița. Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau „cel mai mic preț” sau „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.

În 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitații de participare la procedura de licitație, organizată conform normelor interne ale autorității contractante, către SNTFM „CFR Marfă”, SC Grup Feroviar Român SA București și alte trei societăți comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societățile comerciale care doreau să ia parte la procedura de licitație era 29 ianuarie 2014.

CFR Marfă și-a manifestat intenția de a participa la procedura de achiziție a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparținând SC CEO SA și prin urmare a cerut să i se elibereze documentația de atribuire (fișe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)„, au precizat procurorii în actul de sesizare a instanței.

Anchetatorii au stabilit că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, „persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet”, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da trei milioane de euro, pentru „a-și exercita influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale”.

Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boștină Doru-Cătălin i-a promis inculpatului Stoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi, pentru realizarea traficului de influență, un intermediar care poate exercita influența directă asupra funcționarului public, directorul general al CFR Marfă„, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Din 23 ianuarie 2014 și până în ziua licitației, respectiv 29 ianuarie, Doru Boștină l-a ținut la curent pe Gruia Stoica despre stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenței, în scopul adjudecării contractului la licitația având ca obiect contractul de transport cărbune, au mai arătat procurorii.

Intervenția autorităților judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracționale și a «stopat» o licitație afectată de activitatea infracțională a celor doi inculpați, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condițiilor de concurență reală, loială și care ar fi putut determina prejudicierea unei unități de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA„, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

A vrut să preia Rapidul

În urmă cu doi ani, după intrarea clubului în insolvență, George Copos a încearcat disperat să facă rost de un cumpărător potent financiar. Unul dintre primii cu care a negociat a fost Gruia Stoica, un om cu o avere în jurul a jumătate de miliard de euro.

Patronul de la GFR povesta atunci despre începuturile sale în lumea afacerilor, precizând că la vârsta de 25 de ani adunase deja patru milioane de dolari.

Prima „afacere” am făcut-o pe la 8-9 ani, de Sfintele Paști, când am improvizat un fel de carusel, în jurul căruia s-a format imediat un parc de distracții pentru toți copiii din sat. Eram „plătit” în ouă și cozonaci, pe care bunicul le dădea apoi de pomană nevoiașilor. Dar câștigurile adevărate au venit la scurt timp după ce am intrat în afaceri, în 1990. Până la 24- 25 de ani aveam deja strânși patru milioane de dolari, pe care am continuat să îi investesc.„, își aducea aminte omul care astăzi a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Gruia Stoica a vorbit și despre cum a pătruns în lumea sportului și cum îl ajută faptul că a făcut sport în afacerile pe care le dezvoltă.

În liceu am fost campion național la atletism, semi-fond, 4X400 metri ștafetă, după o pregătire care a durat doar șase luni. Sportul de performanță a avut un impact major în formarea mea ca om de afaceri, pentru că am învățat să tratez afacerile ca pe o competiție. În afaceri, la fel ca în sport, contează rezistența pe care o ai, dar și viteza de reacție.

Fotbalul mi-a plăcut dintotdeauna. Am jucat, am fost coordonator de joc. Am avut și echipa mea, între 1991 și 1994, am jucat, de asemenea, la juniorii unor echipe care au evoluat în diviziile B și C, din Brăila. Joc și acum cu mare plăcere, ori de câte ori am ocazia, alături de oameni din firmă.„, mai spunea Gruia Stoica.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×