Din culisele fotbalului românesc. FOTO | Scrisorile a doi fotbaliști acuzați de Porumboiu că au făcut blat în Liga 1. „Mi-a sunat soția și mi-a spus să număr banii de la Dinamo”. Ce spune acum fostul patron al Vasluiului

Redactor:
Florin Marian
Din culisele fotbalului românesc. FOTO | Scrisorile a doi fotbaliști acuzați de Porumboiu că au făcut blat în Liga 1.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acum câțiva ani se bătea la titlu. Acum, SC Vaslui a dispărut din prima ligă și s-a desființat, însă unele lucruri despre fosta echipă finanțată de Adrian Porumboiu continuă să iasă la iveală.

ProSport a intrat în posesia a două plângeri făcute către conducerea clubului de fotbaliștii Marius Croitoru și Cristi Hăisan, imediat după meciul SC Vaslui-Dinamo, scor 1-2, din etapa a 7-a a ediției 2006-2007 a Ligii 1.  Cei doi fotbaliști erau legitimați atunci la formația finanțată de Adrian Porumboiu și au fost acuzați de blat de către omul de afaceri, încă de la pauza jocului menționat mai sus.


Plângerea semnată de Marius Croitoru

Ce conțin scrisorile

Iată ce conținea scrisoarea semnată de Croitoru, actualul jucător al echipei FC Botoșani: „După meciul din campionat cu FC Dinamo, domnul Porumboiu a intrat în vestiarul echipei acuzându-mă de blat, înjurându-mă și amenințându-mă cu bătaia, după care mi-a spus să plec de la echipă. Lucru pe care l-am făcut.  Vă rog să-mi comunicați programul de antrenament al echipei și să-mi respectați clauzele contractuale. În caz că nu țineți cont, mă voi adresa LPF și FRF”.

Tot într-o plângere scrisă de mână, portarul Hăisan susținea: „După meciul de campionat cu Dinamo am plecat acasă având probleme familiale, neanunțând clubul pentru întârzierea de 60 de minute. În acest timp, domnul Adrian Porumboiu, în calitate de finanțator al echipei, a telefonat la soția mea, spunându-i să rămân acasă și să număr banii primiți de la FC Dinamo”. Cei doi nu au putut atunci să iasă în presă și să se apere după acuzele lui Porumboiu. Comentatorii de la Național TV, postul care a transmis partida respectivă, au susținut că Porumboiu i-a strigat lui Croitoru la pauză să îmbrace un tricou alb-roșu de-al lui Dinamo. Priviți rezumatul meciului, atașat în deschiderea acestui articol, pentru a intra în atmosfera meciului de acum aproape un deceniu.


Plângerea semnată de Hăisan

Ulterior, după cum reiese din declarațiile conducerii, cei doi, împreună cu Petar Jovanovic, au fost amendați cu sume cuprinse între 300 și 1.500 de dolari.

Mulțescu: „Croitoru a încurcat tot jocul. Hăisan a dormit în poartă”

Partida după care Porumboiu i-a acuzat pe fotbaliștii săi că nu și-au apărat corect șansele s-a disputat în toamna lui 2006, Gigi Mulțescu fiind antrenorul echipei moldovene, în timp ce Rednic o pregătea atunci pe viitoarea campioană, Dinamo. „Câinii” se aflau pe locul 1 și se luptau cu steliștii pentru titlu. În acel joc, Vaslui a dominat copios, a avut două șuturi în bară, dar Ganea și Dănciulescu au adus victoria oaspeților fără a i se putea imputa ceva lui Hăisan.

Croitoru a fost și el destul de implicat în joc, dar probabil că șuturile sale (4) din afara careului, toate pe lângă poartă, unele chiar la mare distanță de țintă, l-au făcut pe Porumboiu să-l acuze de „blat”.  Mulțescu îl critica pe Croitoru, căpitanul echipei, pentru că „a încurcat tot jocul”, iar despre Hăisan spunea că „a dormit în poartă tot timpul”.


Ciprian Damian și Adrian Porumboiu se acuză reciproc

Ce susțin acum jucătorii și Porumboiu

Contactat telefonic, Marius Croitoru (34 de ani) nu a dorit să comenteze. „Nu vreau să fac niciun comentariu despre acest subiect. Ce a fost, a fost! Eu și domnul Porumboiu vorbim, avem o relație bună”. La rândul său, Hăisan a declarat: „Așa e domnul Porumboiu. A băgat foarte mulți bani în fotbal și nu accepta să piardă pe teren propriu. Eu am luat-o ca o chestie spusă la supărare”. Hăisan a negat faptul că ar fi compus de mână o astfel de plângere. După ce reporterul a insistat, fostul portar al Vasluiului a spus: „Nu știu, a trecut foarte mult de atunci. Nu mai țin minte”.    

În schimb, Adrian Porumboiu a fost mult mai vorbăreț. După ce inițial a râs și a luat-o drept o glumă, fostul finanțator al echipei de fotbal Vaslui a început să acuze: „Nu, nu a fost vorba despre așa ceva. Întrebați-l pe Croitoru! A bătut ăla o lovitură liberă și eu i-am reproșat, măi, așa dai la poartă, cu latul? Dacă vreți să fiți penibil publicând acest subiect, treaba voastră! De unde le aveți, de la Damian (n.r. fostul președinte al clubului vasluian)? Ă‚știa sunt niște bezmetici, eu i-am adus în fotbal. Știi cum le spunea Damian la autogoluri? Gol cu autor necunoscut! Iar juniorilor le spunea minori”.

Damian: „L-a bătut pe Gheorghiu și i-a dat cu o carte în cap agentului lui Ghencev”

Ciprian Damian, omul care a prins falimentul lui Vaslui în plin conflict cu fostul finanțator Porumboiu, nu ocupa funcția de președinte în 2006. Lui Octavian Apetrei, președintele Consiliului de Administrație, îi erau destinate acele plângeri. Contactat de reporterii ProSport, Ciprian Damian a venit cu mai multe acuzații la adresa lui Porumboiu. „Deși nu eram atunci în conducerea clubului, știu de acele plângeri. Adrian Porumboiu avea mereu aceste accese de furie. Intra în vestiarul echipei și înjura, amenința, în loc să încurajeze băieții. Pe Sălăgeanu l-a înjurat și l-a amenințat, pe Gheorghiu l-a bătut. Da, domnule! L-a bătut, am înregistrarea bătăii! Să mă dea în judecată, abia aștept! Știe și Hizo, că el era antrenor atunci și a primit și el înregistrarea! Se întâmpla în toamna lui 2011. Nu au pățit-o numai fotbaliștii. Impresarului lui Ghencev i-a dat în cap cu cartea aceea, pagini naționale, de nu mai putea săracul om să se ridice de pe scaun”, a declarat Damian pentru www.prosport.ro.

Incident și cu Sburlea în 2012

De-a lungul timpului, presa a mai semnalat astfel de manifestări din partea lui Adrian Porumboiu. După un meci din Cupa României, pierdut de Vaslui în fața Botoșaniului (2012), finanțatorul a avut un incident și cu atacantul Sabrin Sburlea. S-a scris atunci că l-ar fi pălmuit după ce l-a văzut că s-a îmbrățișat la finalul meciului cu Maghici, un jucător advers. Sburlea a recunoscut la sport.ro, a doua zi, că s-a ferit de palma finanțatorului: „Mi-a reproșat că am jucat slab, atât după partidă, cât și la vestiar. M-a înjurat, dar nu m-a lovit. M-am ferit!”.

Clubul de fotbal SC Vaslui, care sezonul trecut a încheiat campionatul Ligii I pe locul al cincilea, are datorii de peste 85 de milioane de euro, peste o treime din debite fiind către bugetul de stat, potrivit raportului de creanțe depus în instanță de către administratorul judiciar. Din cauza problemelor financiare, nu s-a mai înscris în actualul campionat nici măcar în liga secundă, acolo unde fusese retrogradată de Liga Profesionistă de Fotbal, după ce nu a mai primit licența tot pe fondul datoriilor înregistrate.

CASETA MECIULUI DIN 17.09.2006, VASLUI – DINAMO 1-2

FC Vaslui: 22. Hăisan – 15. Buhuș, 23. H.Popa (7. Dobos ’67), 14. Nachtailer, 3. I.Voicu – 20. Ljubinkovici, 8. Croitoru, 18. Buhăescu (30. M. Alexandru ’46), 24. Apostol – 4. S. Frunză, 11. Gheorghiu (26. Bukvici ’75). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

Dinamo: 12. Matache – 16. Blay, 4. Moți, 26. R. Ștefan, 5. Pașcovici (3. Pulhac ’46) – 17. Ze Kalanga, 6. Mărgăritescu, 15. D. Șerban (28. Tames ’46), 7. C.Munteanu (14. L. Goian ’75) – 10. Dănciulescu, 19. Ganea. Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonase galbene: Frunză ’10, I. Voicu ’25, Buhuș ’30 / Matache ’22, Mărgăritescu ’65, Dănciulescu ’85.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×