Meciul dintre Almeria și Villarreal, din etapa a 27-a a campionatului spaniol, terminat la egalitate, scor 0-0, a adus cea mai mare ratare a sfărșitului de săptămână în fotbalul european și una dintre cele mai mari ratări ale întreg sezonului.
În minutul 63, la scorul de 0-0, israelianul Tomer Hemed, golgheterul Almeriei în acest sezon, cu 7 goluri marcate în primele 26 de etape din Primera Division, a primit o pasă excelentă, a scăpat foarte bine din marcajul fundașilor adverși și a rămas singur cu Sergio Asenjo, portarul oaspeților.
Ce a urmat este, însă, demn emisiunile sportive care la finalul fiecarei etape scot în evidență cele mai ciudate faze ale rundei. Israelianul a șutat spre poartă, portarul advers a respins, iar mingea i-a revenit cu noroc. Singur în fața porții apărate doar de un fundaș advers care se retrăgea, Hemed a șutat, dar mingea trimisă de el nu a ajuns în poartă, așa cum s-ar fi așteptat fanii gazdelor, ci în înaltul tribunei.
Click aici pentru video
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER