Concordia Chiajna s-a impus categoric, scor 3-0, pe terenul lui Dinamo, în al doilea meci al zilei de marți din Liga 1, grație golurilor marcate de Ricardo Alves și Dina și autogolului înscris e Elhamed. „Câinii” au jucat cu un om mai puțin din minutul 40, când Marc a primit cartonașul roșu pentru o intrare dură la Boldrin.
Meciul cu Concordia a venit într-un context complicat pentru Dinamo. Plecarea lui Teja, revenirea lui Stoican pe banca tehnică, înfrângerea de la Târgu Mureș, făcută uitată de victoria cu Ceahlăul. La trei zile de la succesul cu moldovenii, fotbaliștii antrenați de Flavius Stoican au avut în față un adversar mult mai puternic.Conduși din tribune de Șumudică, suspendat pentru patru etape, ilfovenii au început meciul în defensivă și au dat senzația că un punct pe terenul lui Dinamo ar reprezenta un rezultat mulțumitor.
Prima lovitură pentru dinamoviști a venit devreme, în minutul 13. Concordia a deschis scorul, după o fază construită de Lovin și finalizată de Ricardo Alves. De atât au avut nevoie suporterii din tribune, puțini la număr, pentru a-și aminti de toate insuccesele trăite sub comanda trio-ului Negoiță-Anghelache-Stoican.
Restul primei reprize nu i-a mulțumit pe suporteri. Activă pe fază ofensivă doar prin Grozav, cel mai în formă fotbalist din lot, Dinamo și-a creat doar două ocazii, dar Matache, eroul de la Liberec, s-a opus egalării. Finalul primelor 45 de minute a adus eliminarea lui Marc, aflat la primul meci în tricoul alb-roșu în Liga 1, pentru o intrare dură la Boldrin, iar perspectivele nu erau dintre cele mai bune.
Andrei Marc (foto, în duel cu Wellington) a fost eliminat la primul meci pentru Dinamo în Liga 1
Elhamed și Dina au ucis orice speranță
După pauză, atmosfera de pe stadion a fost una încordată. Fără soluții pe bancă, Stoican a fost nevoit să-l folosească pe Elhamed în centrul defensivei, iar sraelianul a trimis în proprie poartă o centrare a lui Serediuc. Era abia minutul 52, iar situația echipei era una alarmantă: condusă pe teren propriu cu 2-0 și cu un om în minus. Dezavantajelor de pe teren li se adaugă și presiunea tribunei, una nemulțumită de titularizarea lui Boubacar sau de jocul șters al lui Lazăr.
Stoican a fost învins la revenirea în Liga 1 pe banca tehnică a lui Dinamo Fotografii: Alexandru Hojda
Stoican a mutat, așa cum era normal, dar schimbările n-au avut efect. Bilinski și Gavrilă au fost introduși, Niculae și Matei au ieșit. Degeaba. După 12 minute, Rotariu i-a luat locul lui Grozav, probabil singurul jucător de la Dinamo capabil să schimbe soarta meciului. Tânărul fotbalist a preluat, mândru, banderola, dar nu a avut nici el realizări.
Șumudică a rămas fidel tacticii de la început. Echipa sa, coordonată din tribune, a jucat simplu. A scos cât mai multe mingi la margine și nu s-a complicat la mijlocul terenului. Mai mult, pe final Dina a marcat pentru 0-3, servit excelent de altruistul Florea.
Ole-uri ironice din tribune, „demisia” și aplauze pentru Matache
Fanii au suportat cu greu umilința. „Demisia” a răsunat din nou în tribunele din Ștefan cel Mare, la doar al doilea meci din noul mandat al lui Stoican. Boubacar, Bărboianu și Lazăr s-au numărat printre „clienții” fanilor, care nu au uitat nici de Negoiță și Anghelache, oamenii care au anunțat mărețul proiect New Dinamo. Pe final, și-au făcut loc și ole-uri ironice, dovadă că oamenii din Peluza Cătălin Hâldan sunt conștienți de situația grea a echipei, pe care aleg s-o ironizeze. Totuși, a existat și un erou al fanilor dinamoviști: Florin Matache, portarul care a adus calificarea celebră de la Liberec, a fost aplaudat, semn că ultrașii dinamoviști nu au uitat prestația sa din Cehia.
Tabloul din Ștefan cel Mare capătă accente sumbre. Suporterii nu mai au răbdare, Stoican pare incapabil să le insufle încredere, iar jucătorii par căzuți la mijloc între schimbările dese de pe banca tehnică și lipsa unei strategii clare. În tot acest context, Chiajna profită și urcă pe locul 8, cu 26 de puncte, la egalitate cu Viitorul. Chiar și așa, Șumudică anunță că pleacă de la echipă, pe care o lasă la mijlocul clasamentului, cu o singură înfrângere în ultimele 10 meciuri.
Dinamo – Concordia 0-3
Marcatori: Alves 14, Elhamed (autogol) 52, Dina 85
Dinamo: Naumovski – Bărboianu, A. Marc, Bunoza, S. Filip – Boubacar, Elhamed – C. Matei (Gavrilă 53), V. Lazăr, Grozav (Rotariu 66) – M. Niculae (Bilinski 54) (cpt). Rezerve: T. Marc, Grigore, Cristescu, Serginho Antrenor: Flavius Stoican Concordia: Matache – Al. Stan, V. Maftei (cpt), Lovin, Ricardo Alves, Bucurică – Bruno Madeira (Dragarski 77), Henrique Boldrin, Purece – Serediuc (Dina 65), Wellington (Florea 17) Rezerve: Râmniceanu, Mușat, Vagner, Grigorie Antrenor: Marius Șumudică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER