Simona Halep (3 WTA) a învins-o joi dimineață pe Carla Suarez Navarro (Spania, 13 WTA), în sferturi la Indian Wells (5-7, 6-1, 6-1), iar războiul psihologic dintre cele două a început încă de la vestiare. Spanioloaica a fost foarte agitată înainte de intrarea pe teren, în timp ce Simona a așteptat calmă la câțiva metri în spate, lăsându-și adversara să pășească prima în arena centrală. Tertipul s-a dovedit inteligent, fiind unul folosit în general de marii jucători, atunci când evoluează în fața outsiderilor.
În cartea „Open”, autobiografia lui Andre Agassi, americanul a dezvăluit „șmecheria” la care a apelat în unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale. La ultimul turneu la care fostul lider mondial a participat, US Open 2006, Andre întâlnea, în turul doi, un jucător mai tânăr și aflat pe val, Marcos Baghdatis. Agassi povestește că cipriotul a facut prima greșeală încă din tunelul stadionului Artur Ashe.
La fel ca și în cazul Carlei, nervozitatea lui Marcos a ieșit la iveală din exercițiile de stretching pe care le făcea. Andre Agassi și-a dat seama că poate pune presiune și mai mare pe umerii adversarului și l-a lăsat pe acesta să-și facă primul apariția pe teren. Au urmat câteva secunde de liniște, apoi vacarmul spectatorilor în clipa în care favoritul lor a intrat pe centralul de la Flushing Meadows. Câștigătorul a 8 turnee de Grand Slam a triumfat în meciul respectiv cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 5-7, 7-5.
Există posibilitatea ca Halep să fi învățat trucul pe care l-a folosit în sfertul de finală al turneului dotat cu 5.381.235 de dolari chiar de la un apropiat al lui Agassi, antrenorul Darren Cahill. Australianul care face parte din programul Adidas colaborează în această săptămână cu Simona, iar în perioaada 2002-2006 (inclusiv la celebra ediție din 2006 a US Open) l-a pregătit pe Andre.
„@tlaenpix: @darren_cahill and @simona_halep sharing a giggle after practice at the #BNPPO15 @adidastennis pic.twitter.com/icje2jk00Q„ — Anne-Marie Grecu (@AnneMarieGreco) 16 martie 2015
„@tlaenpix: @darren_cahill and @simona_halep sharing a giggle after practice at the #BNPPO15 @adidastennis pic.twitter.com/icje2jk00Q„
— Anne-Marie Grecu (@AnneMarieGreco) 16 martie 2015
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER