Andrei Cristea a marcat primul gol pentru noua sa echipă. Ajuns la începutul lunii trecute la Salernitana, formație din liga a treia italiană, fostul atacant al Stelei și al lui Dinamo a reușit să marcheze la a doua partidă pentru peninsulari.
Andrei Cristea a intrat în minutul 60, iar în minutul 64 a pasat decisiv pentru golul lui Negro. Catanzaro a reușit să egaleze în minutul 83, dar Cristea a adus victoria celor de la Salernitana în minutul 6 de prelungiri.
Salernitana este lider în divizia a treia italiană, cu 67 de puncte, la două puncte distanță de Benevento, echipa de pe locul secund. Catanzaro rămâne pe locul 8 în campionat, în urma acestui eșec.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER