INTERVIU | Costică Buceschi: „CSM București a fost primul club care m-a căutat”. Ce i-a transmis conducerii CSM când a venit vorba despre Eliza Buceschi, cine va câștiga titlul în Liga Națională și cum vede duelul HCM – Volgograd

Redactor:
Marius Hutu
INTERVIU | Costică Buceschi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costică Buceschi a suprins pe toată lumea zilele trecute, când a acceptat propunerea de a lucra la CSM București, la marea rivală a echipei HCM Baia Mare, cu care a câștigat titlul în 2014. Antrenorul a acceptat un interviu cu ProSport, în care a lămurit problema „trădării” și a răspuns la speculațiile cu privire la Eliza Buceschi. Fostul „principal” al echipei HCM a devenit antrenor la formația de junioare I, cu care și-a propus titlul de campioană. 

Pentru publicul de handbal din România a fost o surpriză că ați venit la CSM București. V-a luat prin surprindere și pe d-voastră oferta făcută de CSM București?
Nu chiar! A fost primul club care m-a căutat. Domnul Remus Drăgănescu (n.r. fostul director tehnic al echipelor naționale feminine) m-a sunat după ce am plecat de la HCM să mă întrebe ce fac, cum sunt, apoi ușor-ușor a tatonat terenul și mi-a propus ceea ce își dorește CSM București. Am cerut o perioadă să mă gândesc, nu știam ce înseamnă să fac acest pas, în special pentru Eliza, care a rămas la Baia Mare. M-am gândit că foarte multă lume va specula faptul că eu sunt aici și Eliza va veni neapărat la CSM, lucru pe care eu l-am discutat și cu domnul Căliman. I-am spus că fiecare membru din familia noastră își are propriul ideal, propriul țel și dacă este să vorbească, trebuie să o facă individual cu fiecare.

  • „În momentul în care ești căutat de adversarul cel mai important, de echipa cu care te bați în campionat pentru primul loc, înseamnă că întrucâtva ți se recunoaște și valoarea pe care ai avut-o înainte de a pleca de la celălalt club”, Costică Buceschi, antrenor

Foarte mulți suporteri, în special din Baia Mare, au avut reacții după această trecere a d-voastră la marea rivală, CSM, unii au luat-o ca pe o trădare…
Nu a fost o trădare, a fost un loc de muncă. Meseria de antrenor este ca și cea de jucător. România este singura țară în care un jucător, dacă trece de la o echipă la cealaltă, este foarte contestat. Eu am venit de la Baia Mare la București pentru că aici am găsit ceea ce mi-am dorit și cred că este doar o etapă pentru mine, în ceea ce mi-am propus. Eu vreau să antrenez echipe de Ligă, să ajung cât mai sus, îmi plac proiectele ambțioase. Eu am și o înțelegere cu cei de aici, dacă voi fi căutat și va fi un proiect pe ceea ce îmi doresc, să pot pleca. Este un lucru extraordinar să ți se ofere și această variantă din partea unui club.

Speculațiile cu Eliza la CSM București au apărut și pentru că până în prezent niciuna din părți nu a anunțat prelungirea contractului.
Eliza este o jucătoare destul de bună, o handbalistă care și-a făcut un nume și în Europa prin jocurile pe care le-a făcut în Champions League. Și ca orice jucătoare care se respectă are un impresar, clubul (n.r. HCM) o poate aborda direct că este mai aproape. Impresarul și eu am învățat-o să nu spună „NU” nimănui, să asculte pe toată lumea, toate ușile sunt deschise. Ea a cerut un răgaz de liniște pentru a termina meciurile cu Baia Mare în Liga Campionilor. După ce se va încheia această perioadă, Eliza și impresarul vor analiza tot ce a apărut până acum și va apărea în continuare. Am mare încredere în Eliza, și eu și Carmen (n.r. soția antrenorului), că va face alegerea cea mai bună. Venirea mea la CSM nu îi va influența decizia, eu nu voi lucra cu ea.

V-ați acomodat cu Bucureștiul? Este de câteva ori mai mare decât Baia Mare, mult mai aglomerat.
M-am acomodat, mi-am luat o cartelă pe RATB și o cartelă la Metrou. Încep să mă plimb și să învăț traseele. Am început munca cu fetele, este destul de grea și pentru ele și pentru mine, avem antrenamente de la 7:30 dimineața, mai avem și după-amiază. Le-am explicat ce vreau eu, care sunt metodele mele, sunt o persoană care pune preț foarte mult pe pregătire, pe disciplină. Din ce am văzut eu, cam toți antrenorii fac același lucru. Toți cei care au obținut rezultatele, acestea cred că sunt ingredientele importante.

Va exista un duel Baia Mare – CSM și la junioare ?
La junioare I ne batem cu Baia Mare, care are o echipă bună, a terminat pe locul 2 în serie. Pentru moment, noi ne întâlnim cu echipa de pe locul 1 din acea serie, cu Odorhei. S-ar putea să se întâlnească CSM, la junioare II, cu Extrem Baia Mare, echipa soției, o altă trupă foarte bună. Mi-aș dori să ajungem până acolo și aceea să fie finala. Nu sunt antrenor la junioare II, dar voi încerca să ajut pe toată lumea dacă mi se va cere sfatul.

Nu este un pas înapoi să veniți la o echipă de junioare, după ce ați luat titlul în Liga Națională?
Între a sta pe margine și a trăi din ceea ce ai făcut și a merge să muncești, cred că cel mai important este să faci ceva. Mie îmi place să lucrez, îmi place să antrenez, nu m-am dat niciodată la o parte să antrenez copii, de acolo am început, de acolo am învățat multe lucruri pe care le-am pus în aplicare la echipa de senioare când am ajuns la HCM. Și cred că într-un viitor nu foarte îndepărtat mi se va oferi ocazia să antrenez o echipă din Liga Națională și mi-aș dori din tot sufletul să mă apropii de performanțele pe care le-am avut cu HCM. Nu puteam ajunge sus dacă nu avem sprijinul autorităților, a Primăriei și a Consiliului Local. Împreună, de la locul 8 am urcat până pe locul 2 și apoi am câștigat titlul de campioană, dar ne-am calificat și în grupele principale ale Ligii Campionilor. Cu această ocazie țin să felicit și antrenorul (n.r. Tone Tiselj) și jucătoarele pentru meciurile foarte bune pe care le-au făcut, pentru că s-au calificat între primele opt echipe din Europa și că au ajuns să joace cu locul 2 din grupa cealaltă.

S-au vindecat rănile după ce vi s-a întâmplat în iarnă?  
Timpul este cel mai bun calmant, cel mai bun doctor. Nu a fost nimic extraordinar, s-a întâmplat multor antrenori, doar că știți cum este, primul lucru care ți se întâmplă, în orice domeniu, îl uiți greu.

V-ați întoarce la HCM Baia Mare?
M-aș întoarce, dar nu acum și nu foarte repede. Trebuie lăsat antrenorul care este acum, are un contract pe doi ani și jumătate sau ceva de genul acesta. Trebuie lăsat fiecare antrenor să-și facă treaba și eu am sperat la acest lucru, mai aveam puțin până la terminarea contractului. Un antrenor trebuie ajutat să îndeplinească ceea ce i se cere, indiferent de nume și din țara care provine toți vor să-și facă meseria. Este treaba lor și proiectul lor, pe mine mă interesează ce se întâmplă azi la antrenament. Casa mea rămâne Baia Mare, dar locul meu de muncă este CSM București.

  • „Acum sunt foarte destins, nu mai sunt încordat. În ultimul timp am privit altfel handbalul, am văzut altfel HCM Baia Mare jucând în Champions League și în campionat. Mi-a prins bine această pauză, deși nu mi-am dorit-o”, Costică Buceschi, antrenor

Cu ce club câștigați titlul? Ați început cu HCM Baia Mare și terminați sezonul în cadrul CSM București.
Sunt două echipe de valoare apropiată, Baia Mare are un atu prin faptul că are mai multe meciuri internaționale și jucătoarele au evoluat la un nivel mult mai ridicat decât este Liga Națională la ora actuală. CSM București sunt mai odihnite și au timp să pregătească jocurile cele mai importante, precum cele cu Baia Mare. Orice este posibil dar până să ajungem la o finală între cele două echipe pe care le vede toată lumea, Baia Mare și București, mai este un play-off. Indiferent de nume și locul din clasament, fiecare echipă se agață de rezultat și dacă vor avea ocazia să facă o surpriză să știți că nu se va da la o parte, nici cu HCM, nici cu CSM.

În final v-aș întreba cum vedeți sfertul de finală dintre HCM Baia Mare – Dinamo Volgograd?
Un meci echilibrat, șansele sunt 50-50. Echipa din Rusia, ca și HCM au depășit pronosticurile cu aceste etape de Champions League. Au jucat foarte bine și avut niște rezultate extraordinare, în special cele cu Vardar. Dinamo este o echipă care se bazează 70-80% pe scheletul echipei naționale, interul Kochetova este jucătoarea cea mai de temut. La HCM Baia Mare, ușor-ușor, încep să se vadă relațiile de joc, au trecut cele 6 luni de acomodare, fetele încep să se simtă. Și-au revenit și jucătoarele care au fost mai puțin sau mai mult timp accidentate, iar acest lucru se vede și în evoluția echipei. Cred că la ora primului joc HCM va fi pregătită se se bată de la egal la egal cu Dinamo. Mi-aș dori extraordinar de mult să câștige și să ajungă în Final 4 pentru că până la urmă este un rezultat extraordinar pentru handbalul românesc. Avem nevoie de astfel de rezultate pentru a ține steagul cât mai sus și a stimula pe toți cei care pot să ajute sportul, în special handbalul, să se apropie de acest fenomen. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×