Silviu Lung va fi judecat pentru ucidere din culpă, după ce în ianuarie anul trecut a provocat un accident de circulație în urma căruia șoferul din mașina pe care a lovit-o a decedat.
Pe 8 ianuarie 2014, legendarul portar provoca un grav accident de circulație, la 30 de kilometri distanță de Craiova. Mercedesul pe care îl conducea a intrat pe contrasens și a izbit frontal un Renault care se deplasa din sens opus. Ancheta poliției a demonstrat că Silviu Lung a intrat într-o depășire într-o zonă interzisă, cu vizibilitate redusă, într-o serie de serpentine. Fostul internațional a declarat atunci că nu avea o viteză mai mare de 60 km/h, în vreme ce un martor care se afla în spatele lui Lung a afirmat că acesta mergea cu aproximativ 90 km/h.
Automobilul în care se afla victima a fost foarte grav avariat. Sursa foto: gds.ro
În mașina în care a intrat se aflau un bărbat în vârstă de 42 de ani, care tocmai ce-și luase copiii de la școală, un băiat și o tânără în vârstă de 15, respectiv 16 ani. Tatăl celor doi copii nu a mai putut fi salvat, în vreme ce adolescenții au fost transportați la spital în stare destul de gravă și au necesitat mai multe zile de spitalizare.
La mai bine de un an de la nefericitul eveniment, procurorii au decis trimiterea în judecată a lui Silviu Lung pentru ucidere din culpă, informează enational.ro. Sursa citată susține că soția victimei s-a plâns că Silviu Lung nu a mai căutat-o de atunci și este nevoită să-și crească cei doi copii numai din alocațiile acestora. Dacă va fi găsit vinovat, fostul mare internațional român și fost component al Craiovei Maxima riscă până la 5 ani de închisoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER