Echipa de baschet masculin SCM Craiova a ratat miercuri, în deplasare, calificarea în semifinalele Ligii Balcanice, după ce a fost învinsă și în manșa retur din sferturile competiției de formația Sigal Priștina (Kosovo).
Echipa kosovară s-a impus, miercuri seară, cu scorul de 98-70 (53-38), după ce în tur învinsese la Craiova, cu 77-73 (38-31). Astfel, Sigal Priștina se califică în semifinale, fază în care se va duela cu KK Kozuv (în 1 și 8 aprilie), în timp ce în a doua semifinală se vor întâlni Rilsi Sportist (Bulgaria) și KB Peja (Kosovo), în 31 martie și 7 aprilie.
Finala pentru câștigarea Ligii Balcanice este programată între câștigătoarele din semifinale, în 21 și 29 aprilie.
SCM Craiova s-a calificat în premieră în sferturile Ligii Balcanice, în sezonul 2014-2015 aflându-se la start 10 echipe. SCM U Craiova a evoluat prima dată în Liga Balcanică în sezonul 2013-2014, dar a ratat calificarea în play-off, încheind cu un bilanț de șase victorii și 10 înfrângeri.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER